Medic demis pentru abuz sexual în Marea Britanie, liber să practice în România. Victimă: „Ar putea să le facă asta și altora”

Date:

Un medic care a fost interzis să practice medicina în Marea Britanie după ce a comis acte de abuz sexual asupra a zeci de bărbați și băieți a fost lăsat să practice în România.

Dr. Iuliu Stan a fost autorizat să practice medicina în România, în ciuda faptului că autoritățile de reglementare au fost informate despre abuzurile sale de catre Consiliul General al Medicilor (GMC). El deține o licență de medic specialist în traumatologie și ortopedie și lucrează la Spitalul Județean de Urgență din Cluj-Napoca.

GMC a confirmat într-un comunicat că a informat autoritățile medicale din România despre situația lui Stan în martie 2023. Cu toate acestea, autoritatea de reglementare din România a refuzat să-i retragă licența.

O investigație realizată de The Times a scos la iveală deficiențe grave în procedurile de verificare ale GMC. Acest lucru a dus la faptul că medici care au comis abuzuri grave în străinătate nu au fost suspendați, ci au continuat să practice.

The Times și partenerii săi au identificat 59 de medici și dentiști care au fost excluși de la GMC dar care continuă să practice în străinătate.

Dr. Iuliu Stan a fost exclus din GMC în urma unei anchete care a constatat că a supus pacienți la proceduri inutile și invazive pentru propria plăcere sexuală, incluzând administrarea de medicamente și laxative pe cale rectală pentru mai mult de 277 de ocazii.

Medicul în vârstă de 43 de ani a fost chemat în fața unui tribunal medical care a constatat că el a vizat în mod deliberat copiii și tinerii aflați în îngrijirea lui pe perioada a cinci ani, în Cornwal, între 2015 și 2020.

Una din victimele lui Stan a declarat: „Mă simt trădat de un sistem care ne cere să avem încredere. Este foarte descurajant. Un asemenea monstru nu ar trebui niciodată să aibă dreptul de a mai practica medicina undeva în lume”.

Un avocat care se ocupă de neglijență medicală a declarat: „Este profund îngrijorător că acest medic nu a fost oprit să mai practice medicina. Pacienții lui din România sunt acum în pericol.”

Un purtător de cuvânt al Colegiului Medicilor din România a declarat că nu au fost luate încă măsuri disciplinare împotriva lui Stan și că nu au cunoștință despre vreo procedură penală sau civilă care să fi fost inițiată împotriva lui.

El a mai spus: „Colegiul Medicilor din România nu are dreptul de a interzice lui Stan să mai practice medicina doar pe baza deciziei GMC”.

Poliția din Devon și Cornwall a început o anchetă penală privind activitățile lui Stan, anchetă care se așteaptă să dureze câteva luni.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara