Fostul președinte rus și actualul șef adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat marți că Ucraina va trebui „să se predea necondiționat” în cazul în care ar renunța la un acord de pace cu Rusia, în conformitate cu „realitatea de pe teren”.
„În cazul în care respinge pacea, pe Ucraina o așteaptă capitularea necondiționată, iar mulți din Rusia preferă această opțiune”, a afirmat Medvedev într-un discurs rostit la Forumul juridic internațional de la Sankt Petersburg.
Rusia este pregătită pentru negocieri de pace, dar insistă asupra faptului că acestea trebuie să țină seama de circumstanțele actuale, a spus el, făcând referire la anexarea a patru regiuni ucrainene în 2022.
În același timp, Medvedev a afirmat că predarea necondiționată a Ucrainei este o „formulă de pace” care „există și în dreptul internațional”. Cu toate acestea, el a asigurat că „există o nevoie urgentă nu numai de negocieri”, ci și de elaborarea unor proceduri care să garanteze o „pace durabilă”.
Prin urmare, sunt necesare garanții juridice internaționale pe termen lung pentru a elimina cauzele profunde ale conflictului și pentru a preveni repetarea acestuia, a subliniat el.
Într-o postare pe rețeaua de socializare X din 17 mai, Medvedev scria că „toți dușmanii Rusiei care emit ultimatumuri de negociere ar trebui să-și amintească un lucru simplu: negocierile de pace nu duc întotdeauna la încetarea ostilităților. Negocierile eșuate pot duce la declanșarea unei etape mai teribile a războiului, cu noi arme și noi participanți”, invocând, astfel, implicarea altor actori în conflict.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a criticat impunerea de „termene artificiale” pentru negocierile de pace între Moscova și Kiev.
Încercarea de a crea un calendar artificial pentru dialog, presiunile, ultimatumurile, amenințările, șantajul, alimentarea tensiunilor prin intermediul media controlate de grupuri de putere occidentale sau crearea unei agitații nesănătoase sunt absolut contraproductive, a declarat ea în cadrul unei conferințe de presă.
Etapele viitoare ale negocierilor cu Kievul vor depinde de realizarea a ceea ce părțile au convenit la 16 mai la Istanbul, a spus reprezentanta diplomației ruse.
