Ministerul Economiei oprește temporar înscrierile pentru conducerea companiilor de stat, după un val record de aplicații

Date:

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT) a anunțat miercuri, 27 august 2025, că va suspenda temporar înscrierile pentru procesul de selecție privind funcțiile de conducere din companiile de stat și pentru posturile de administratori speciali în societățile aflate în insolvență.

Decizia intră în vigoare joi, 28 august 2025, la ora 14:00, ca urmare a „numărului impresionant” de candidaturi – peste 2.000 de CV-uri trimise în mai puțin de o săptămână.

Comunicatul MEDAT

„Datorită numărului impresionant de aplicaţii – peste 2000 de CV-uri primite în mai puţin de o săptămână – vom suspenda temporar înscrierile începând de mâine, 28.08.2025, ora 14:00. Până atunci, aplicaţiile pot fi trimise în continuare”, se arată în postarea oficială a ministerului.

Reprezentanții instituției au subliniat că scopul este transparența și corectitudinea:

„Ne dorim să fim corecţi şi transparenţi: volumul foarte mare de CV-uri depăşeşte resursa umană disponibilă în acest moment pentru procesare. De aceea, considerăm onest să suspendăm temporar înscrierile, pentru a putea analiza cu atenţie toate candidaturile primite”.

Cum a început procesul de recrutare

În urmă cu o săptămână, MEDAT a lansat o platformă pe site-ul oficial economie.gov.ro, unde profesioniștii își puteau încărca CV-urile pentru a intra în procesul de selecție.

🔹 Funcțiile vizate:

  • directori în companii de stat;
  • administratori speciali în firme aflate în insolvență.

🔹 Cine putea aplica:

  • juriști;
  • economiști cu experiență;
  • auditori financiari;
  • manageri cu rezultate dovedite.

Vezi și: Constantin Brănescu (USR Gorj) își încurajează colegii să aplice la funcțiile din deconcentrate

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principala Imagine secundara Imagine tertiara