Ministrul Educației infirmă zvonurile despre creșterea normei didactice: ”Măsurile fiscal-bugetare cu impact în educaţie au fost luate”

Date:

Ministerul Educației a precizat, miercuri, că nu există discuții în privința unei eventuale creșteri a normei didactice și nici în legătură cu alte măsuri fiscal-bugetare în învățământul preuniversitar. „Măsurile fiscal-bugetare cu impact în educație au fost luate, din acest moment sistemul având nevoie de stabilitate și dezvoltare”, consideră ministrul Daniel David.

Ca urmare a informațiilor eronate vehiculate recurent în spațiul public privind o eventuală creștere a normei didactice, Ministerul Educației și Cercetării precizează faptul că nu există discuții în această privință și nici în legătură cu alte măsuri fiscal-bugetare în învățământul preuniversitar.

Instituția a menționat declarații ale ministrului Daniel David, conform cărora „măsurile fiscal-bugetare cu impact în educație au fost luate, din acest moment sistemul având nevoie de stabilitate și dezvoltare”.

„Încurajăm oamenii educației să urmărească informațiile oficiale comunicate de minister și să nu reacționeze la dezinformări care pot afecta buna funcționare a sistemului nostru de învățământ”, a adăugat ministerul.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara