Serialul „Mândrie și Prejudecată”, accesibil pe Netflix începând cu 3 decembrie, revine cu povestea emblematică a lui Jane Austen, într-o adaptare fidelă realizată de Dolly Alderton, adresată atât fanilor care o adoră deja, cât și unei noi generații, pe care o invită să o descopere pentru prima dată.
După două secole, narrația celor cinci surori, a prejudecăților pronunțați în grabă și a unei iubiri care necesită timp pentru a cucerii inimi rămâne actuală.
Dolly Alderton declară: „Mândrie și Prejudecată este o poveste atemporală din cauza sentimentelor din carte; acestea rămân la fel de actuale astăzi cum erau în 1812. Rușina determinată de propria familie, frica să rămâi în urmă, frica că lumea nu va mai fi un loc la fel de sigur pentru copiii tăi precum a fost pentru tine, rușina că ai judecat greșit pe cineva sau că tu ai fost judecat greșit. Ne întorcem la această carte pentru că ne recunoaștem propriile inimi reflectate în ea”.
Lizzy (Emma Corrin) și Jane (Freya Mavor) încep trailerul pe acoperișul casei de la Longbourn, discutând despre dilemma care a marcat epoca lui Austen și care rămâne relevantă și azi. Dolly afirmă: „Am știut mereu că vreau ca această replică să deschidă trailerul, nu doar pentru că mi se pare extrem de accesibilă femeilor care caută să-și găsească partenerul și sunt frustrate de cât de mult timp le consumă această căutare în viața de zi cu zi și în gânduri, ci și pentru că captează perfect modul în care Lizzy este un personaj care descoperă lucrurile pe măsură ce avansează.”
Doamna Bennet, interpretată de Olivia Colman, are onorul de a pronunța celebra replică a lui Jane Austen: „Este un adevăr universal recunoscut…”. Dolly explică de ce a ales pe doamna Bennet pentru această replică: „Pentru că aceasta este drama centrală a poveștii ei, este tot ce o îngrijorează. Oricând un bărbat necăsătorit apare în apropierea ei, ea consideră că acestu-ar putea asigura siguranța tuturor fiicelor sale, mântuirea nu doar a uneia, ci a întregii familii. Deoarece este un gând care o obsedă constant, am simțit că trebuie să fie replica ei. A fost cel mai natural ca ea să o rostească, pentru că este tot ce are în minte”.
Domnul Darcy (Jack Lowden) rămâne meditativ și rezervat pe tot parcursul trailerului, până în momentele finale care sugerează că mândria lui începe să cedeze.
Cel mai faimos ecranizare rămâne cea din 1995, cu Jennifer Ehle și Colin Firth în rolurile principale. În 2005 a fost lansată versiunea de lungmetraj, cu Keira Knightley și Matthew Macfadyen.

