O companie germană uriașă, cu șapte fabrici în România, vrea desființarea a circa 1.500 de locuri de muncă

Date:

Producătorul german de piese auto și pneuri, Continental AG, ia în considerare desființarea a circa 1.500 de posturi adiționale în cadrul diviziei sale ContiTech, specializată în produse din cauciuc și materiale plastice. Gigantul german deține o unitate ContiTech și în Timișoara.

Planul de reducere a personalului a fost confirmat luni de o sursă din cadrul consiliului de întreprindere, în contextul în care grupul se pregătește să cedeze divizia ContiTech, parte a unei restructurări majore a companiei.

Continental anunțase anterior că are intenția de a realiza economii anuale de 150 de milioane de euro, începând cu 2028, la ContiTech, divizie pe care intenționează să o vândă anul viitor pentru a concentra grupul exclusiv pe afacerea sa principală, care este producția de anvelope.

„Măsurile anterioare nu mai sunt suficiente”, a transmis compania.

În luna ianuarie, Continental și-a anunțat intenția de a închide patru fabrici și de restructura alte două uzine, ceea ce va afecta 580 de locuri de muncă la ContiTech.

La nivelul întregului grup, a fost anunțată eliminarea a aproximativ 10.000 de locuri de muncă, în cadrul măsurilor de restructurare care au inclus și separarea de divizia de piese auto a Continental – acum listată sub numele de Aumovio – la începutul acestui an.

Măsurile suplimentare de la ContiTech, care se vor concentra pe rolurile administrative, vin ca răspuns la schimbarea contextului de piață, a declarat compania, adăugând că speră să îmbunătățească competitivitatea.

Într-o declarație comună, sindicatul IGBCE și a consiliului de întreprindere de la Continental au numit noile planuri „o altă încălcare a încrederii” în procesul de restructurare.

Continental este unul dintre cei mai mari angajatori privați din România, cu circa 20.000 de salariați. Din aceștia, 13.000 lucrează acum sub brandul Aumovio în unitățile de la Brașov, Iași, Sibiu și Timișoara, iar restul angajaților români rămân în celelalte divizii Continental – inclusiv ContiTech.

„Fabrica cu numărul șapte din România a fost deschisă în 2002, în Parcul Industrial Freidorf din Timișoara. Unul dintre sectoarele de activitate pentru grup, îl reprezintă cauciucul. În locația din Timișoara, lucrăm preponderent cu cauciuc și cu aliaje de aluminiu.

Avem două unități de producție unde fabricăm curele de transmisie și de distribuție pentru mașini și unde asamblăm țevi pentru sistemul de AC și pentru sistemul de servodirecție și control al șasiului”, se arată într-un anunț făcut de Continental România.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara