PSD decide să reducă cheltuielile la Complexul Energetic Oltenia prin angajarea de personal extern, în loc să întrerupă procesele de producție, a declarat duminică Radu Miruță, deputatul USR și ministrul Apărării Naționale, într-o conferință de presă de la Târgu Jiu.
El a afirmat că situația de la CEO este ”rezultatul politicilor de partid aplicate în ultimile 10-20 de ani” și ”rezultatul deciziilor luate în biroul PSD”.
Radu Miruță a cerut social-democraților să își asume responsabilitatea pentru măsurile adoptate în domeniile miniere și energetice.
Ministrul Apărării a menționat Legea nr. 197, care a redus vârsta de pensionare în minerit și energie, lege pe care a inițiat-o în mandatul anterior, acuzându-i pe cei de la PSD și PNL că au anulat-o prin noua lege a pensiilor.
Radu Miruță a spus că, dacă ar continua să se permită pensionarea la 52 de ani, angajații cu contracte pe perioadă determinată ar putea rămâne în activitate, dar vor fi eliberați începând cu 1 aprilie.
Ministrul Radu Miruță a propus o variantă pe care conducerii Ministerului Energiei ar putea s-o analizeze pentru a sprijini Complexul Energetic Oltenia: să solicite scutirea de la plata certificatelor de carbon pentru energia pe cărbune pe care România o livrează Republicii Moldova.

