Ministrul de externe al României, Oana Ţoiu, a declarat vineri la CNN că Rusia încearcă să submineze coerenţa NATO, dar obţine exact opusul. Ea a precizat că a discutat cu omologul său de la Tallinn, Margus Tsahkna, despre intruziunea celor trei avioane ruseşti în spaţiul aerian al Estoniei.
„Considerăm (incidentul) ca fiind intenţionat şi suntem clari cu privire la faptul că este inacceptabil”, a spus Oana Ţoiu la CNN. „Rusia încearcă să submineze coerenţa NATO, dar cred că obţine exact opusul. Suntem în strânsă legătură unii cu ceilalţi. Vedem şi mai clar că decizia pe care am luat-o la summitul de la Haga de a creşte cheltuielile militare la 5 la sută din PIB este decizia potrivită şi ne accelerăm sancţiunile”, a arătat şefa diplomaţiei române.
Ministrul estonian de externe, Margus Tsahkna, a declarat că „Rusia a încălcat deja de patru ori spaţiul aerian al Estoniei în acest an, ceea ce în sine este inacceptabil. Dar incursiunea de astăzi, în care trei avioane de vânătoare au intrat în spaţiul nostru aerian, este fără precedent”. El a adăugat că „testarea din ce în ce mai extinsă a limitelor şi agresivitatea crescândă a Rusiei trebuie să fie întâmpinate cu o creştere rapidă a presiunii politice şi economice”.
Ministerul de Externe estonian a anunţat că l-a convocat pe reprezentantul diplomatic al Rusiei în legătură cu incidentul. NATO a interceptat vineri trei avioane ruseşti care au încălcat spaţiul aerian al Estoniei, au anunţat Ministerul de Externe al ţării şi un purtător de cuvânt al Alianţei Nord-Atlantice.

