Playboy-ul fotbalului românesc, Florin Prunea, are o relație cu o fostă consilieră implicată într-un scandal uriaș

Date:

Florin Prunea, fostul internațional român, a decis să-și facă publică relația cu iubita sa, Lăcrămioara Ursu. Cei doi au postat o fotografie din vacanță pe paginile de socializare.

Lăcrămioara Ursu, în vârstă de 50 de ani, a fost consilieră la Consiliul Județean Iași, sub conducerea lui Costel Alexe, până în 2024. Imaginea în care cei doi apar împreună a fost postată și de fostul internațional pe contul său de Instagram, chiar dacă acesta este plecat în Thailanda pentru a participa la o emisiune.

În descrierea imaginii, Florin Prunea a scris „Fericire”. Printre comentarii, se regăsesc mesaje de felicitare și susținere pentru cei doi, precum „Casă de piatră” sau „Ai ales bine, Hanțule! Să fiți sănătoși și fericiți”.

Conform presei locale, cei doi s-ar fi putut întâlni pe vremea când Prunea a ocupat funcția de președinte al clubului Poli Iași, între 2012 și 2017.

Lăcrămioara Ursu a fost implicată într-un scandal uriaș, fiind trimisă în judecată pentru înșelăciune și uz de fals. În 2019, a fost acuzată că și-a obținut în mod fraudulos diploma de studii superioare de la o universitate din Republica Moldova, Universitatea Real – Umanistică din Cahul. Universitatea în cauză era cunoscută ca sursă pentru numeroase acte de studii false care circulau în Republica Moldova, ceea ce a condus la desființarea ei de către autoritățile moldovene în 2015.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara