Cipru și România se întâlnesc astăzi, de la ora 21:45, în cadrul etapei a cincea a preliminariilor pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2026. Partida de la Nicosia va fi transmisă de Prima TV, de la ora 21:45.
După primele patru etape din grupa de calificare la Campionatul Mondial din 2026, România a reușit să obțină doar 6 puncte, de aceea partida din această seară este extrem de importantă. În acest moment, selecționata condusă de Mircea Lucescu este pe locul al treilea în grupa H, la șase lungimi de liderul Bosnia.
De cealaltă parte, Cipru este pe locul 4 în grupă, cu doar trei puncte acumulate. În partida tur, România a bătut acasă Cipru cu 2 – 0, după reușitele lui Florin Tănase și Dennis Man.
România are o altă revanșă de luat. Echipa lui Mircea Lucescu vine după eșecul rușinos din amicalul contra Canadei, scor 0-3.
Conform DigiSport, echipele probabile sunt:
Cipru (4-3-3): Freitas – Loizou, Laifis, Pileas, Shikkis – Tzionis, Kastanos, Charalampous – Artymatas, Pittas, Foti
Selecționer: Apostolos Mantzios
România (4-3-3): Moldovan – Rațiu, Ghiță, Burcă, Bancu – Răzvan Marin, Șut, Stanciu – Man, Drăguș, Baiaram
Selecționer: Mircea Lucescu
Lotul convocat de Mircea Lucescu pentru meciul cu Cipru include:
Portari: Horațiu Moldovan, Ștefan Târnovanu, Răzvan Sava
Fundași: Andrei Rațiu, Deian Sorescu, Andrei Burcă, Bogdan Racovițan, Virgil Ghiță, Mihai Popescu, Nicușor Bancu, Alex Chipciu
Mijlocași: Adrian Șut, Marius Marin, Vladimir Screciu, Răzvan Marin, Nicolae Stanciu, Darius Olaru, Florin Tănase, Dennis Man, David Miculescu, Alexandru Mitriță, Ștefan Baiaram, Alexandru Dobre
Atacanți: Denis Drăguș
Programul Grupei H din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026 este următorul:
21 martie: Cipru – San Marino 2-0, România – Bosnia și Herțegovina 0-1
24 martie: Bosnia și Herțegovina – Cipru 2-1, San Marino – România 1-5
7 iunie: Bosnia și Herțegovina – San Marino 1-0, Austria – România 2-1
10 iunie: România – Cipru 2-0, San Marino – Austria 0-4
6 septembrie: Austria – Cipru, San Marino – Bosnia și Herțegovina
9 septembrie: Bosnia și Herțegovina – Austria, Cipru – România
9 octombrie: Austria – San Marino, Cipru – Bosnia și Herțegovina
12 octombrie: San Marino – Cipru, România – Austria
15 noiembrie: Cipru – Austria, Bosnia și Herțegovina – România
18 noiembrie: Austria – Bosnia și Herțegovina, România – San Marino
Clasamentul Grupei H din preliminariile pentru CM 2026 este următorul:
1. Bosnia și Herțegovina – 12 puncte
2. Austria – 9 puncte
3. România – 6 puncte
4. Cipru – 3 puncte
5. San Marino – 0 puncte
Partida de astăzi între Cipru și România este crucială pentru ambele echipe, care își doresc să obțină puncte importante în lupta pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2026.

