Președintele CNAS consideră „atipic” și „foarte grav” cazul pacientei infectate la secția de arși de la Floreasca

Date:

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, consideră cazul Laviniei, pacienta infectată cu bacterii la Centrul de Arși de la spitalul Floreasca, drept „atipic” și „foarte grav”. El a declarat că, împreună cu Ministerul Sănătății, vor avea discuții și vor încerca să identifice o soluție legală care să permită un ajutor pentru pacienții care se confruntă cu astfel de probleme.

Horațiu Moldovan a adăugat că, în viitorul pachet de reformă în domeniul sănătății, o bună parte din măsurile pe care le au în vedere sunt măsurile de reorganizare din temelii a organizării spitalicești. Alina Alexandru, sora Laviniei, a scris managerului spitalului, Andrei Bogdan Zidaru, despre existența unor deficiențe grave la Floreasca, și anume lipsa unor măsuri elementare de igienă, iar personalul medical intră fără a se schimba după ce vine de afară și fără mască de protecție.

În replică, managerul de la Floreasca s-a declarat „profund îndurerat și tulburat” de situația pacientei infectate la acest spital. Cazul Laviniei a ridicat semne de întrebare despre condițiile de igienă și siguranță a pacienților în spitalele din România. Lavinia este în prezent la un spital din Belgia, unde primește îngrijiri medicale.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara