Preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, a avertizat marți că piețele financiare nu au răbdare cu România, iar lipsa de realism și neînțelegerea situației în care se află țara sunt cutremurătoare.
„Noi trebuie să tăiem acest deficit bugetar și nu avem timp. Repet, acest discurs, ‘să colectăm mai bine’, ‘facem reforma statului’, domnule, sună bine, dar sunt sloganuri. Piețele financiare nu au răbdare cu România. Acest lucru se va vedea în execuția bugetară. Dacă noi vom colecta mai bine în 2026, atunci se va vedea. Până atunci nu poți să vii cu un asemenea pachet în fața investitorilor, în fața agențiilor de rating și în fața Comisiei Europene”, a declarat Daniel Dăianu.
El a mai spus că nu există timp pentru „fine tuning” și că orice decizie ar trebui să fie luată cât mai repede posibil, ținând cont de faptul că „lucrurile sunt clare”.
În ceea ce privește politica fiscală, președintele Consiliului Fiscal a spus că nu mai trebuie să se pună „bețe în roate politicii monetare” și că Banca Națională nu este un magician.
Creșterea cheltuielilor nete ale României este cu mult peste plafonul stabilit de traiectoria sa corectivă, prezentând riscuri clare pentru corectarea deficitului său excesiv până în 2030, și, în consecință, Comisia Europeană recomandă Consiliului să adopte o decizie prin care să constate că România nu a luat măsuri eficiente pentru corectarea dezechilibrului.
„Comisia a ajuns la concluzia că România se confruntă cu dezechilibre macroeconomice excesive. Vulnerabilitățile au crescut pe măsură ce deficitul fiscal și cel de cont curent ale României s-au agravat, iar competitivitatea costurilor s-a deteriorat în 2024. Deficitul public ridicat a crescut în 2024. Creșterea continuă a deficitului public, în special majorările salariilor și pensiilor din sectorul public, a majorat consumul privat și deficitul deja mare al contului curent”, se arată în analiza Executivului comunitar, publicată miercuri.
Daniel Dăianu a declarat că, în cazul în care nu vom avea un pachet credibil de ajustare, piețele vor reacționa „pentru noi cu multă dezordine”. El a mai spus că tăierea cheltuielilor sau creșterea veniturilor fiscale prin creșteri de taxe este ceea ce trebuie făcut, dar a avertizat că acest lucru va avea un impact negativ asupra populației.

