Primar: Cine sunt cu adevărat noii CEO – dezvăluiri șocante!

Date:

Cosmin Trufelea, fost director al Carierei Roșia, a fost numit, vineri, președinte al directoratului Complexului Energetic Oltenia.

Primarul municipiului Motru, Cosmin Morega, declară că noul conducător are două opţiuni: fie să prelungească activitatea, fie să continue cu închiderea capacităților.

„Mi-aş dori să fie zeci de ani de minerit, dar se pare că lucrurile nu sunt așa cum ar trebui. Acum îi văd pe toţi că se plâng că nu au locuri de muncă, că nu vom mai avea activitate, dar nu este de ajuns. Te plângi degeaba după ce ai săvârșit fapta rea, pentru că se pare că lucrurile sunt ireversibile”, a afirmat edilul.

Cosmin Morega susține că, în decursul anilor, la conducerea Complexului Energetic Oltenia au ajuns „numai oameni neasumaţi, oportunişti, care au avut un singur interes: acela de a-şi păstra funcţia sau alte privilegii”.

Referitor la o protecție socială corespunzătoare a salariaţilor în caz de disponibilizări, edilul se întreabă „dacă mai are cine să-i apere pe aceşti oameni”.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara