
Municipiul Târgu Jiu se confruntă cu probleme financiare majore după ce nu a primit fonduri de echilibrare din bugetul de stat. Primarul Marcel Romanescu atrage atenția că, fără sprijin guvernamental, proiectele locale sunt în pericol, iar municipalitatea ar putea ajunge chiar la restructurări de personal.
Târgu Jiu, printre cele mai afectate municipii
Conform declarațiilor edilului, modificările legislative au afectat grav bugetul orașului și nici în 2025 Guvernul nu a reușit să restabilească echilibrul financiar. Alături de Deva, Târgu Jiu este unul dintre cele mai afectate municipii din țară.
„Pe legea bugetului de stat, din ce am văzut eu, nu figuram cu niciun leu. Pierdem o sumă mare, care prejudiciază proiectele viitoare ale municipiului Târgu Jiu”, a declarat Marcel Romanescu.
Drumuri repetate la București pentru a salva finanțările
Pentru a remedia situația, primarul merge frecvent la București, unde poartă discuții cu liderii politici și reprezentanții Guvernului, încercând să obțină fonduri esențiale pentru municipiu.
„Voi merge din nou la București pentru a purta discuții. De foarte mult timp solicităm acest sprijin, dar încă nu am primit niciun răspuns favorabil.”
Fără sprijin financiar, dezvoltarea orașului ar putea fi încetinită, iar administrația ar putea lua măsuri drastice pentru a menține un echilibru bugetar.

