Strămoșii omenirii ar fi putut învăța să meargă în două picioare nu în savanele Africii, așa cum se credea până acum, ci chiar în copaci. Un studiu realizat de cercetătorii de la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evolutivă din Germania, bazat pe observații asupra cimpanzeilor din Valea Issa, Tanzania, sugerează că mersul pe două picioare s-a dezvoltat inițial în mediul arboricol.
Concluziile rescriu imaginea clasică a primilor pași ai umanității și arată că mersul vertical ar fi fost o adaptare evolutivă apărută pentru a facilita deplasarea și hrănirea în copaci, înainte ca strămoșii noștri să coboare pe pământul savanei. Această teorie contrazice imaginea bine înrădăcinată a primilor pași timizi ai strămoșilor umani: pe măsură ce clima s-a schimbat și peisajul s-a deschis, aceștia ar fi fost forțați să coboare din copaci și să străbată savana, înfruntând marile feline și un mediu ostil pentru a găsi hrană și adăpost.
Timp de decenii s-a presupus că bipedalismul a apărut deoarece am coborât din copaci și a trebuit să traversăm savana deschisă, spune antropologul Rhianna Drummond-Clarke de la Institutul Max Planck. Dar studiind comportamentele de hrănire în copaci ale cimpanzeilor, cercetătorii au descoperit indicii care sugerează că mersul pe două picioare s-a dezvoltat inițial în mediul arboricol.
Cimpanzeii din Valea Issa trăiesc în peisaje de tip savană-mozaic, păduri uscate și deschise, similare habitatelor preistorice parcurse de hominizii timpurii. Acesta este una dintre cele mai aride zone locuite de cimpanzei din lume, unde incendiile de iarbă ard peste 75% din teritoriu în sezonul secetos. Surprinzător, cimpanzeii din Valea Issa petrec în copaci la fel de mult timp ca cei din pădurile deasă, bogate în vegetație.
Partea interesantă este că, pentru că sunt animale relativ mari, cimpanzeii se deplasează prin copaci suspendându-se de crengi sau mergând în poziție verticală, sprijinindu-se de ramurile din jur pentru echilibru. Nivelul neașteptat de viață arboricolă și mers pe crengi observat la acești cimpanzei sprijină ipotezele care sugerează că strămoșii maimuțelor și oamenilor ar fi trecut treptat către bipedalismul obișnuit într-un mediu arboricol.
Această idee contrazice presupunerea populară despre motivul pentru care am adoptat mersul biped. La sfârșitul Epocii Miocene, pădurile s-au transformat în savane și, aparent, i-au împins pe hominizi către locomoția ortogradă pentru a naviga mai ușor în peisajele deschise, cu resurse alimentare rare și distanțate. Din păcate, există un deficit de fosile de hominizi datând din perioada de la finalul Miocenului și începutul Pliocenului, o etapă crucială, care ar fi putut marca apariția mai răspândită a bipedalismului obișnuit ca răspuns la schimbările ecologice.
De fapt, dovezile fosile din Miocenul târziu arată că mai mulți hominizi dispăruți aveau încă caracteristici adaptate traiului arboricol, inclusiv membre superioare relativ alungite și degete curbate. Mai mult, studiile asupra uzurii dentare și izotopilor de carbon sugerează că unii hominizi continuau să se bazeze în mare măsură pe hrana provenită din copaci, chiar și atunci când locuiau în habitate deschise.
Sugerăm că mersul nostru biped a continuat să evolueze în copaci chiar și după trecerea la un habitat deschis, explică Drummond-Clarke. Așa cum se folosesc roțile ajutătoare la o bicicletă, strămoșii oamenilor ar fi putut exersa mersul în copaci, unde se puteau sprijini de crengi pentru echilibru. În acest fel, și-au dezvoltat treptat abilitățile de deplasare în poziție verticală necesare pentru a supraviețui în habitatele noi, deschise, cu resurse alimentare mai rare și, în cele din urmă, pentru a se răspândi în aproape fiecare colț al lumii.
