Data de 27 februarie 2026, Curtea de Apel Timișoara a dat o hotărâre irevocabilă în dosarul legat de vânzarea unor apartamente de stat din Timișoara în temeiul Legii 112, confirmând sentința primei instanțe și achitând toți inculpații pe motivul că „fapta nu este prevăzută de legea penală”. Decizia este finală.
În proces au fost judecați fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, și fostul primar Gheorghe Ciuhandu, împreună cu foștii viceprimari Dan Diaconu și Traian Stoia, fostul șef al Direcției de Patrimoniu Nicușor Miuț, fostul secretar general al Primăriei Timișoara, Ioan Cojocari, precum și angajații Martin Staia, Vîrlea Simona și Iova Gabriela. Toți au fostdeclarați definitiv nevinovați, relatează Libertatea.
Achitarea pe fond. Latura civilă rămâne nesoluționată
Procurorii susțineau că apartamentele au fost vândute unor persoane care nu aveau dreptul să le cumpere, neavând calitatea de chiriași la data intrării în vigoare a Legii 112. Atât instanța de fond, cât și Curtea de Apel Timișoara auRespins însă acuzațiile, considerând că faptele imputate nu îndeplinesc elementele constitutive ale unei infracțiuni.
Partea civilă a cauzei, în care Ministerul Finanțelor a revendicat un prejudiciu de zeci de milioane de lei, a rămas nehotărâtă. După hotărârea definitivă, ministerul are la dispoziție 30 de zile pentru a decide dacă va iniția un proces civil separat.
Decizia Curții de Apel Timișoara închide astfel un dosar care a durat aproape nouă ani, perioadă în care inculpații au contestat constant legalitatea și temeinicia acuzațiilor formulate de procurori.
Ciuhandu: „Procesul a fost înscenat”
Fostul primar Gheorghe Ciuhandu a declarat, după afișarea verdictului, că soluția este „o veste bună”, dar a susținut că dosarul nu trebuia să ajungă în instanță. „Acest proces s-a desfășurat cu toate că, potrivit reglementărilor legale, la începutul său era prescris. A fost pornit din dorința de a se dovedi vinovăția cuiva. Când pornești un mecanism de acest gen, nu se mai poate opri”, a afirmat Ciuhandu.
El a invocat și faptul că locuințele au fost vândute cu aviz juridic, susținând că dosarul a fost „dus de amorul artei”. „Mie mi-a furat ani buni de viață la o vârstă la care nu știu cât mai am de trăit. Nu mi-a fost ușor, iar în plus a existat întotdeauna suspiciunea că am vândut eu, dar oamenii aceștia nu răspund. Mă bucur că Tribunalul și Curtea de Apel Timișoara au pus lucrurile în ordine”, a declarat fostul edil.
Referitor la o notă a comisiei de aplicare a Legii 112, menționată în anchetă, prin care s-ar fi stabilit derogări de la lege, Ciuhandu a spus că nu a văzut niciodată documentul în original. „Eu nu îmi aduc aminte de această notă. Am cerut să văd originalul, pentru că o copie este o copie, nu este o probă în instanță. Nu s-a găsit acest act. Așadar, această probă era, din punctul meu de vedere, și se pare că și al instanței, nulă”, a afirmat el.
Robu: „NU EXISTĂ FAPTA”
La rândul său, fostul primar Nicolae Robu a reacționat printr-un mesaj public, subliniind că verdictul definitiv confirmă nevinovăția sa. „«NU EXISTĂ FAPTA» este sentința care a rămas definitivă astăzi prin pronunțarea Curții de Apel Timișoara. Reamintesc: acuzația ticăloasă era de abuz în serviciu”, a transmis Robu.
El a afirmat că a suferit în cei nouă ani de proces, dar că a avut „întotdeauna încredere în justiție”. „Da, în justiția atât de blamată astăzi! Blamată, de fapt, de cei care vor să o acapareze. Las în seama Divinității să-i judece pe cei care au fost atât de incorecți, atât de nedrepuți cu mine”, a scris fostul edil.
Nicolae Robu a susținut că imobilele vizate nu erau „vile” sau locuințe de lux, ci „două foste magazii de lemne, transformate în locuințe pe cheltuiala lor de către două familii cazuri sociale”, care ar fi cumpărat „DOVEDIT LEGAL” în calitate de chiriași, prin decizia unei comisii.
Cojocari: „Adevărul era clar de la început”
Fostul secretar al Primăriei Timișoara, Ioan Cojocari, a declarat după pronunțare că „justiția a început să funcționeze și adevărul a ieșit la iveală”. El a susținut că nu a semanat niciun act sau contract în legătură cu vânzările contestate.
„Nu poți, tu, procuror, când știi că nu am semnat niciun act, niciun contract și că ceilalți care au fost în cauză nu sunt vinovați, să trimiți în judecată un dosar despre care era clar de la început că nu are o soluție”, a affirmat Cojocari.
Acesta a susținut că demersul penal ar fi pornit de la o sesizare internă din administrația locală și a criticat ancheta, apreciind că dosarul „nu stă în picioare, din punct de vedere legal”. Decizia definitivă a Curții de Apel Timișoara pune astfel capăt unuia dintre cele mai mediatizate dosare privind aplicarea Legii 112 în Timișoara.

