Războiul taxelor explodează: Europa pregătește măsuri care pot zgudui economia americană

Date:

Uniunea Europeană pregătește măsuri care pot zgudui economia americană, în urma amenințărilor lansate de președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, la adresa aliaților NATO care se opun demersului său de a prelua controlul asupra Groenlandei.

Printre măsurile analizate se află impunerea unor tarife de retorsiune în valoare de 93 de miliarde de euro sau restricționarea accesului companiilor americane pe piața comunitară. Aceste opțiuni sunt menite să ofere liderilor europeni pârghii de negociere în discuțiile cu Donald Trump, care vor avea loc în această săptămână la Forumul Economic Mondial din Elveția, potrivit Financial Times, citat de Mediafax.

La ediția din acest an a Forumului Economic Mondial, care a început duminică, participă aproximativ 3.000 de reprezentanți din 130 de țări, inclusiv 64 de șefi de stat și de guvern.

Donald Trump a anunțat că intenționează să introducă tarife progresive împotriva mai multor state europene, printre care Danemarca, Suedia, Franța, Germania, Olanda și Finlanda, precum și Regatul Unit și Norvegia, până când Statelor Unite li se va permite să cumpere Groenlanda.

Premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, spune că „Europa nu va fi șantajată”, poziție susținută și de ministrul german de Finanțe, de premierul Suediei și de ministrul de Externe al Olandei.

Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a anunțat duminică că va convoca o reuniune extraordinară a Consiliului European în zilele următoare, pentru a stabili o poziție comună a UE în disputa cu Statele Unite.

Totodată, premierul britanic Keir Starmer a discutat telefonic cu Donald Trump, transmițându-i că impunerea de tarife împotriva aliaților pentru apărarea securității colective a NATO este greșită.

De partea americană, secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a minimalizat amenințările europene, spunând că Europa este prea slabă pentru a-și asigura propria securitate și că președintele SUA folosește pârghii strategice și prerogative de urgență pentru a-și atinge obiectivele. El a lăsat să se înțeleagă că Donald Trump nu intenționează să își schimbe poziția, afirmând că „europenii proiectează slăbiciune, iar SUA proiectează forță”.

Consilierul economic al Casei Albe, Kevin Hassett, a sugerat însă că Washingtonul rămâne deschis unui posibil acord privind Groenlanda, afirmând că este momentul ca retorica să fie temperată și ca părțile să încerce să ajungă la o soluție negociată.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Trump Tower în ROMÂNIA: Conducerea The Trump Organization a venit în țară – Gorjul de Azi

Conducerea companiei The Trump Organization a călătorit în România...

RAED ARAFAT – Hăituit sau CONTRABANDIST?

Din multitudinea de ştiri şi informaţii publicate de presa...
Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara