Reacția pasagerilor după ce o baterie externă a luat foc într-un avion aflat în zbor. Cabina s-a umplut imediat de fum

Date:

Un incident neplăcut a avut loc la bordul unui avion care zbura de la Sao Paolo la Amsterdam. Cabina s-a umplut de fum după ce un încărcător portabil a luat foc.Noroc că nimeni nu a fost rănit.

Într-un clip filmat de un pasager și postat pe rețelele sociale, se vede cum pasagerii își acoperă fețele, în timp ce o însoțitoare de bord merge pe culoar cu un stingător.
„La bord a fost detectat fum din cauza unei baterii externe care a luat foc. Echipajul a stins rapid incendiul, respectând procedurile de siguranță stabilite,” a precizat compania aeriană într-un comunicat citat de CBS News.
Zborul a continuat spre Amsterdam și a aterizat în siguranță. Nu au fost înregistrați răniți.

Încărcătoarele portabile conțin în general baterii litiu-ion. Bateriile sunt permise în avioane, dar nu și în bagaje, din cauza riscului de supraîncălzire. Bateriile cu litiu-ion au provocat din ce în ce mai des incendii în avioane.

Unele companii aeriene au restricții privind utilizarea bateriilor externe în timpul zborurilor. Emirates a anunțat că va interzice utilizarea bateriilor externe în timpul zborurilor începând cu 1 octombrie 2025. Pasagerilor li se va permite să aibă la ei o baterie externă, dar nu o vor putea folosi.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

ACȚIUNE a Poliției pentru combaterea migrației ilegale și a contrabandei cu tutun – Gorjul de Azi

Polițiști cu diverse specializări de la IPJ Gorj, împreună...

A dispărut CRAVAMA pentru PIAȚA IMOBILIARĂ din Dubai. Ce ascunde RĂZBOIUL?

Epoca de prosperitate imobiliară din Emiratele Arabe Unite, care...
Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara