Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a anunțat că este dispus să reducă personalul din aparatul administrativ, în contextul discuțiilor privind scăderea cheltuielilor publice la nivel local. Prima categorie vizată de disponibilizări ar fi polițiștii locali, 186 de polițiști locali fiind considerați excedentari.
Potrivit edilului, menținerea acestora generează o presiune bugetară de aproximativ 4 milioane de euro pe an pentru Primăria Buzău. Primăria Buzău se află în prezent în litigiu cu o parte dintre polițiștii locali, după ce administrația a decis să reducă numărul de posturi.
Procesele sunt încă pe rol, însă primarul susține că o eventuală asumare a răspunderii Guvernului pe legea de reducere a cheltuielilor ar face inevitabilă restructurarea, indiferent de deciziile instanțelor. Edilul explică faptul că noua lege ar urma să modifice raportul dintre numărul de polițiști locali și populație, de la un polițist la 1.000 de locuitori la un polițist la 1.200 de locuitori.
Acest lucru ar impune automat reducerea numărului de angajați. Totodată, edilul speră ca viitoarea lege să ofere posibilitatea administrațiilor locale să facă angajări în direcțiile și serviciile care se confruntă cu deficit de personal.

