Rusia acuză la ONU o posibilă „provocare” ucraineană: Ce ascunde DRONA de la Galați?

Date:

Declaraţia a fost rostită în timpul şedinţei de urgenţă convocată după ce o dronă a detonat pe acoperişul unui bloc rezidenţial din Galaţi, rănind două persoane civile, inclusiv un copil, şi determinând evacuarea a circa 70 de locuitori.

Diplomatul rus a încercat să conteste informaţiile furnizate de România, susţinând că autorităţile de la Bucureşti nu ar fi luat în calcul „posibilitatea unei provocări din partea Kievului”. Potrivit acestuia, o astfel de acţiune ar fi avut ca scop testarea reacţiei ţărilor NATO şi accelerarea implicării directe a Alianţei în conflict.

Reprezentantul Moscovei a corelat incidentul cu solicitările preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski privind achiziţia de sisteme americane Patriot, afirmând că nu ar fi „o simplă coincidenţă” faptul că evenimentul de la Galaţi a avut loc la o zi după ce liderul ucrainean ar fi cerut noi rachete pentru apărarea antiaeriană.

Aceste afirmaţii au fost aduse fără ca partea rusă să prezinte dovezi ce să susţină ipoteza unei provocări ucraineşti.

În aceeaşi declaraţie, Rusia a recunoscut că armata sa a desfăşurat în noaptea incidentului atacuri asupra unor ţinte din regiunea Odesa, inclusiv în zona portului Reni, aflat la graniţa cu România. Moscova a susţinut totuşi că loviturile vizau infrastructură militară ucraineană şi transporturi de echipamente occidentale destinate armatei ucrainene.

Investigaţia internă a demonstrat că drona era de origine rusească

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a prezentat în weekend concluziile anchetei efectuate de specialişti români privind resturile dronei de la Galaţi. Drona prăbuşită joi seara la Galaţi este de tip Geran‑2, cu origine rusească, a anunţat Nicuşor Dan, care a arătat dovezi şi imagini.

„Investigaţia a ajuns la această concluzie pe baza unui set solid de probe tehnice. Pe fragmentele recuperate a fost observată inscripţia în caractere chirilice „ГЕРАН‑2”, iar componentele electronice, sistemele de navigaţie, modulele de comandă, motorul şi elementele constructive analizate prezintă similitudini, până la identitate, cu cele ale altor drone Geran‑2 recuperate anterior pe teritoriul României şi confirmate ca fiind fabricate în Federația Rusă”, a transmis preşedintele duminică pe reţelele de socializare.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara