Incursiunea declanșată de Dana Budeanu, prin dezvăluirile cu privire la presupusul abuz oribil comis de către doamna Ministrului Oana Țoiu a generat valuri de protest în spațiul public.
O mențiune similară unui „disclaimer” pentru susținătorii disforiei de gen, hermafrodiților și a altor categorii atypice din USR: forma corectă este „doamna MINISTRU”, deoarece substantivul „ministru” desemnează funcția, nu genul sau alte orientări, indiferent de ele.
Mă întorc: este inutil să repet argumentele, este evident că MAE a fost expusă într-un lumină teribilă, iar dacă se va confirma intervenția țoistă la consulul „liberal” – da, da, „diplomatul” cu discurs de sculer matrițer, care derivează din linia băsistă a Brătienilor, cu dreptate – atunci politica externă, în măsura în care există, va suferi încă o din considerente de imagine.
La fel de inutil ar fi și încercarea de a justifica prostia unui astfel de impuls „ministerial”, de a interveni ilegal pentru a coborî un copil din avion, condamnându-l practic la menținerea unei stări de pericol într-o zonă nesigură. Ar putea fi minorul lui Khamenei sau Bin Laden, nu are importanță! Ceea ce ar fi trebuit să conteze erau umanitatea, empathia, raționalitatea și responsabilitatea.
În special că doamna Țoiu este recidivistă, după concedierea fiicei lui Radu Cristescu, ca primă hotărâre a mandatei sale excepționale la Externe. Tânăra concedată se află în prezent, frecvent, în apropierea unor lideri semnificativi ai administrației Trump, acel Trump de lângă care agentul Secret Service a alungat pe Niculae al nostru, șeful doamnei Țoiu.
Sigur că numai bolșevicii acordau importanță „origini sănătoase” ale tinerilor, iar cei lipsiți erau repede expulzați din școală sau locul de muncă, după situație. Dar ce așteptări putem avea de la copiii și nepoții fostei securități, adunați în partidul fascist al „oamenilor noi”, învățați doar să urască, să bată palme ori să strige parole naziste împotriva „ciumii roșii”?
Totuși, în afara indignării, mă întreb dacă, având de 4 ani un război la graniță, ținând cont de escaladările cu efecte securitare și economice din regiunea fost-persană, dar și de propunerea Franței referitoare la „umbrela nucleară” sau toată reedificarea normelor internaționale, șefa diplomatiei române nu ar fi avut ceva mai productiv de realizat, potrivit descrierii postului, decât să solicite blocarea unui copil, cetățean român, de la accesul la repatriere, drept la care era îndreptățit legal, procedural și constituțional. Se pare că nu.
