SCANDAL între șoferi pe o stradă din Târgu Jiu: unul dintre ei a fost arestat – Gorjul de Azi

Date:

Un incident violent a avut loc sâmbătă pe strada Ana Ipătescu din Târgu Jiu, implicând doi șoferi. Unul dintre aceștia a fost încarcerat pentru 24 de ore după ce a lovit și a deteriorat mașina celuilalt.

„Primele cercetări arată că, în jurul orei 11:30, un bărbat de 37 de ani, originar din comuna Bălănești, se afla pe strada Ana Ipătescu, în zona unui operator economic, când a fost agresat fizic de un alt bărbat, de 23 de ani, din municipiul Târgu Jiu. Acesta din urmă l-a lovit cu un obiect de lemn la nivelul gâtului și l-a pumnat în zona feței. De asemenea, bărbatul de 23 de ani a provocat avarii unui autoturism aparținând persoanei vătămate, lovind partea laterală a vehiculului cu același obiect de lemn; valoarea prejudiciului urmează a fi stabilită”, informează IPJ Gorj.

Persoana vătămată nu a solicitat acordarea de îngrijiri medicale la fața locului. Polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului și au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva suspectului, conform prevederilor legale în vigoare.

În dosar a fost deschis un proces penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere, cercetările continuând sub supravegherea parchetului competent.

După administrarea probatoriului, bărbatului de 23 de ani i s-a dispus reținerea pentru 24 de ore, fiind plasat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara