Se complică situația în Parlament: Doi miniștri se confruntă cu moțiuni, la Cameră și la Senat

Date:

Jocul politic din Parlament se încinge, iar opoziția pune presiune asupra coaliției de guvernare. La Senat se dezbate moțiunea simplă împotriva ministrului Transporturilor, Ciprian erban, în timp ce la Camera Deputaților se dezbate moțiunea simplă depusă împotriva ministrului Energiei, Bogdan Ivan.

Moțiunea simplă împotriva ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian erban, intitulată „Calea ferată a pierdut trenul”, va fi dezbătută și votată luni în plenul Senatului.

Cei 37 de semnatari ai moțiunii, senatori AUR, PACE – Întâi România și neafiliați, susțin că, în pofida unei finanțări „impresionante”, România se află pe penultimul loc în clasamentul european privind performanța feroviară.

Printre soluțiile propuse în moțiunea simplă depusă săptămâna trecută se numără: elaborarea unei strategii naționale pentru transportul feroviar bazată pe o finanțare ridicată, modernizarea infrastructurii, realizarea de locomotive și vagoane de către companii românești, sancțiuni administrative și/sau financiare pentru companiile vinovate de întârzierea finalizării lucrărilor.

„Cifrele anului 2024 spun o poveste tristă despre căile ferate române. Trenurile de călători au traversat țara cu o viteză medie care abia depășește pragul de 40 km/oră, în timp ce vagoanele de marfă s-au târât cu doar puțin peste 17 km/oră. Acest ritm lent ne-a coborât pe penultimul loc în clasamentul european la capitolul performanță feroviară”, se arată în textul moțiunii.

Potrivit semnatarilor, „dacă până în 2021 puteam invoca finanțarea insuficientă a modernizării infrastructurii și a achiziției de material rulant, astăzi finanțarea este impresionantă, însă nu avem capacitatea de a o absorbi, ceea ce se vede în întârzierile uriașe observate la ambele tipuri de programe (infrastructură și material rulant)”.

Moțiunea împotriva ministrului Energiei

Moțiunea depusă de AUR împotriva ministrului Energiei, Bogdan Ivan, intitulată „România în beznă – falimentul programat al sistemului energetic național”, va fi dezbătută și votată luni de plenul Camerei Deputaților.

Grupul parlamentar al AUR de la Camera Deputaților a depus miercurea trecută, în plen, o moțiune simplă împotriva ministrului Energiei.

Deputații AUR susțin în moțiune că Ministerul Energiei a eșuat în toate dimensiunile „fundamentale” ale actului de guvernare: planificare, execuție, cercetare, suveranitate și protejarea consumatorului, iar România – „țara care lumina Balcanii” – trăiește acum cu frica întreruperii curentului.

„La mai bine de 140 de ani de la inaugurarea, la Timișoara, a primei rețele electrice de iluminat din Europa, Guvernul riscă acum să închidă lumina peste întreaga țară. La 140 de ani de tradiție și inovație tehnologică, cu atâta efort și investiții fără precedent și de neimaginat pentru români, astăzi, chiar și în era digitală, nu reușim nici măcar să peticim bruma de investiții care a consolidat cândva întreg sistemul energetic al țării, coloana vertebrală a industriei energointensive”, se arată în moțiunea simplă.

Semnatarii afirmă că, peste toate aceste strategii „care au pus în pericol securitatea țării”, închiderea succesivă a hidrocentralei Vidraru, a Reactorului 1 de la Cernavodă și a majorității termocentralelor de reglaj primar a condus în mod „clar” la o reducere și mai mare a rezervei sincrone de energie a țării.

„Ca rezultat, România a ajuns la una dintre cele mai contraperformante situații la nivel european, adică are o rețea instabilă, cu pierderi uriașe, cu prețuri explozive și o populație adusă în pragul sărăciei energetice. România are și cele mai mari prețuri la energie din UE, raportate la puterea de cumpărare reală. O gospodărie medie cheltuiește 20 – 25% din venituri pe energie – dublu față de media UE, iar industria e sufocată, populația trăiește în frig și teamă. ara care lumina Balcanii trăiește acum cu frica întreruperii curentului”, se mai arată în document.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara