Actorul Șerban Pavlu a povestit, în cadrul podcastului „Altceva cu Adrian Artene”, despre marii interpreţi cu care a colaborat și care i-au influențat parcursul artistic. El a menționat că Victor Rebengiuc, Marcel Iureș, Mariana Mihuț și Tamara Buciuceanu‑Botez au constituit pentru el „o a doua școală”.
Marii actori, „o a doua școală” pentru Șerban Pavlu
„Am și avut la cine să mă uit, am jucat cu niște actori care au fost, de fapt, o a doua școală, e reală. Meseria asta este și un meșteșug în măsura în care este o artă. Este o artă și un meșteșug în sensul că arta, în realitate, nu se fură, dar meșteșugul da”, a declarat Șerban Pavlu.
Actorul a subliniat că experiența de a lucra alături de mari interpreţi îi poate oferi unui artist învățăminte pe care nu le poate dobândi doar în școală.
„Privindu‑l, de exemplu, pe Victor Rebengiuc, de-a lungul a 20 de ani pe scenă, uneori de foarte aproape, în exercițiu funcțional, ca să mă exprim așa, înveți despre meseria asta niște lucruri. Privindu‑l pe Marcel Iureș, în timp ce face Hamlet, în repetiții, înveți ceva despre meseria asta. Privindu‑o pe Mariana Mihuț, privindu‑o pe Tamara Buciuceanu. Am avut șansa să joc cu oamenii ăștia”, a spus Pavlu.
Șerban Pavlu a adăugat că prezența unui actor de talie înaltă poate fi simultan o lecție și o sursă de presiune pentru colegii de scenă.
„Deodată vezi un om, un maestru, în sensul oriental al termenului, mișcând piesele pe tablă. Îți luminează și îți stabilește și niște limite ale tale”, a remarcat actorul.
Presiunea de a juca lângă mari actori
Întrebat dacă prezența unui astfel de artist poate inhiba ceilalți actori, Pavlu a răspuns: „Ba da, uneori da”.
„Există măcar o presiune a bunului simț. Să‑ți dai seama că ești prost, să‑ți dai seama că ești mediocru, să‑ți dai seama că ești limitat”, a afirmat Șerban Pavlu.
Actorul a comparat colaborarea cu un mare interpret cu o cursă în care, la un moment dat, diferența de ritm devine evidentă.
„E ca și cum pleci cu cineva într‑o alergare. Ușor, ușor, partenerul tău, cu care ai schimbat poate și câteva vorbe la începutul cursei, este simpatic. Dar pe măsură ce se lungește pasul, tu cam începi să gâfâi. El îți mai spune un banc, te mai întreabă de sănătate, dar tu nu mai poți să ții pasul. După care omul se lansează într‑un sprint și deodată spui: «Eu nu mă pot ține după tine!»”, a mai spus Pavlu.
„Pentru cine are ochi să vadă, are ce vedea. Pentru cine are urechi să audă, are ce auzi”, a mai adăugat Șerban Pavlu.
Podcastul integral:
