Simina Tănăsescu dezvăluie ce cuvânt din CONSTITUȚIEI ar risca să schimbe – Dezvăluirea care șochează România

Date:

Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, a declarat că, din perspectiva instituției pe care o conduce, nu există, în acest moment, necesitatea unei modificări a Constituției României, deși legea fundamentală nu este „perfectă” și ar putea fi, în teorie, îmbunătățită.

Simina Tănăsescu: „Ca instituție care nu face altceva decât să păzească permanent Constituția, nu aș avansa cu gândirea în această direcție”

„Ca instituție care nu face altceva decât să păzească permanent Constituția, nu aș avansa cu gândirea în această direcție”, a afirmat Simina Tănăsescu.

Ea a subliniat că Constituția actuală s‑a dovedit a fi „relativ robustă”, în ciuda numeroaselor dezbateri și propuneri de revizuire de-a lungul timpului.

Președinta CCR a remarcat că, atunci când se analizează concret ce ar trebui schimbat, se constată că propunerile vizează în principal dispoziții ce constituie garanții ale procesului democratic.

„Acestea sunt acele elemente care, uneori, pot incomoda puterea politică și o obligă să respecte anumite limite. Modificarea acestor limite ar putea, dimpotrivă, să slăbească democrația”, a explicat.

Președinta CCR: „Un singur cuvânt l‑aș schimba”

Întrebată ce ar modifica dacă ar avea posibilitatea să intervină imediat asupra unui act normativ, Simina Tănăsescu a precizat că nu ar schimba Constituția, ci legea de organizare a CCR.

„Un singur cuvânt l‑aș schimba”, a declarat ea, referindu‑se la articolul 29 din legea CCR, unde ar înlocui termenul „citare” cu „înștiințare”.

„Activitatea Curții este foarte amplă. În prezent avem aproximativ 16.000 de dosare pe rol”, a informat președinta CCR.

Potrivit declarațiilor sale, deși doar unul‑două dosare atrag atenția publicului, majoritatea cauzelor sunt repetitive, iar procedura de citare a părților implică un consum disproporționat de timp și resurse administrative.

„Citarea presupune trimiterea de documente, confirmări de primire, ședințe publice – un întreg ciclu de activități care ne consumă energia și timpul pe care i‑am putea aloca soluționării dosarelor mai complexe”, a adăugat Simina Tănăsescu.

„Dacă aș putea înlocui cuvântul citare cu înștiințare, aș fi foarte mulțumită”, a concluzionat.


]]]}}]]}}]]}}]]}]]

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara