Siria exportă prima încărcătură de țiței din ultimii 14 ani

Date:

Siria a exportat prima încărcătură de țiței din ultimii 14 ani. O cantitate de 600.000 de barili a fost trimisă din portul Tartus către o firmă comercială, a declarat un oficial sirian din domeniul energiei pentru Reuters, informează Digi24.

Siria exporta 380.000 de barili de petrol pe zi în 2010, cu un an înainte ca protestele împotriva regimului lui Bashar al-Assad să se transforme într-un război devastator pentru economie și infrastructură. Președintele sirian a fost răsturn! at de la putere în decembrie anul trecut, iar guvernul islamist care l-a înlocuit s-a angajat să refacă economia țării.

Petrolul a fost vândut unei firme cu legături cu BB Energy, o companie globală de comerț cu petrol. Potrivit ministerului de resort, încărcătura a fost transportată cu petrolierul Nissos Christiana.

Câmpurile petroliere siriene sunt situate în principal în nord-est, într-o zonă controlată de autoritățile kurde. Deși au început să furnizeze petrol guvernului de la Damasc în februarie, relațiile s-au deteriorat ulterior din cauza unor temeri legate de drepturile minorităților.

În timpul războiului, câmpurile petroliere au avut mai mulți proprietari, iar sancțiunile impuse de Statele Unite și Europa au complicat exporturile și importurile legitime de petrol. Deși președintele american Donald Trump a ridicat sancțiunile americane împotriva Damascului, în iunie, firmele cu sediul în Statele Unite au început să lucreze la un plan pentru a ajuta la explorarea și exploatarea resurselor petroliere și gazeifere ale țării.

Siria a semnat de asemenea un memorandum de înțelegere de 800 de milioane de dolari cu DP World pentru dezvoltarea, operarea și exploatarea unui terminal multifuncțional în portul Tartus, după ce a anulat un contract cu o firmă rusă care lucra sub regimul lui Assad.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara