Șoc la Cernavodă! Reactorul se OPREȘTE din cauza unei situații de coșmar

Date:

Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), care gestionează centrala nucleară de la Cernavodă, a anunțat luni decizia de a opri unitatea 1 a instalației, din cauza deficitului de apă generat de secetă. Ministerul Energiei a precizat că această acțiune este preventivă, având scopul de a proteja pompele de răcire, deoarece avarierea acestora ar putea duce la o întrerupere a funcționării de până la un an. Oficialii Ministerului Energiei au transmis că această măsură nu va afecta populația și nu va duce la creșterea prețurilor. Comandamentul Energetic a fost convocat de urgență pentru o ședință la care a participat și premierul interimar, care ocupă și funcția de ministru interimar al Energiei, Ilie Bolojan.

Conform informațiilor de la profit.ro, unitatea 1 de la CNE Cernavodă va fi oprită controlat și va fi deconectată de la Sistemul Energetic Naţional în dimineața zilei de 28 iulie 2026. Decizia de oprire controlată a unității 1 este cauzată de nivelul extrem de scăzut al Dunării, fără precedent, provocat de seceta severă, în conformitate cu procedurile centralei pentru situațiile de secetă severă.

Această oprire intervine în urma celor mai recente prognoze furnizate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor (INHGA).

SNN a explicat faptul că, atunci când anumite parametri legați de nivelul scăzut al Dunării se apropie de limitele de exploatare permise, experții centralei nucleare aplică măsurile operaționale necesare pentru menținerea marjelor de siguranță, respectând procedurile și standardele de securitate nucleară. Aceasta include decizia de a suspenda funcționarea unei unități sau chiar a ambele, dacă situația actuală rămâne neschimbată.

Conform sursei menționate, aceste măsuri sunt preventive și vizează protejarea fiabilității instalațiilor și a securității nucleare.

Compania a concluzionat că SN Nuclearelectrica SA monitorizează atent evoluția debitului Dunării pentru a asigura operarea în siguranță. Menținerea unității 1 CNE Cernavodă într-o stare de oprire sigură nu are repercusiuni asupra mediului, personalului sau securității nucleare. Nuclearelectrica va comunica oficial momentul în care unitatea 1 va fi reconectată la Sistemul Energetic Național.

Datele furnizate de Transelectrica indică faptul că unitatea 1 de la Cernavodă va fi oprită cel puțin până pe 4 august.

Pe 16 iulie, debitul Dunării a ajuns la nivelul minim din ultimii 30 de ani, respectiv 1.750 mc/s.

La acea dată, INHGA a anunțat că, pentru a limita cât mai mult impactul reducerii debitelor Dunării în această perioadă, Administrația Națională Apele Române și Hidroelectrica au demarat evacuări controlate de debite pe acumulările de pe Olt (SC Hidroelectrica) și Argeș (Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea), pentru a menține nivelurile minime necesare resurselor de apă pentru producția de energie nucleară la CNE Cernavodă.

O astfel de decizie a mai fost aplicată în august 2003, când unitatea 1 a fost oprită pe 23 august din cauza nivelului extrem de scăzut al Dunării, care împiedica captarea normală a apei pentru răcire. Pe 24 august 2003, debitul Dunării la Baziaș a scăzut la aproximativ 1.640 m³/s, fiind una dintre cele mai mici valori înregistrate istoric. Reactorul a fost repornit la 16 septembrie 2003, după ce nivelul apei a revenit.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara