CSM Târgu Jiu a aflat care este adversarul său din cadrul Turului 1 al Cupei României Betano. Echipa condusă de Mario Găman va avea de întâlnit Vulturii Fărcășești. Confruntarea va avea loc miercuri, 29 iulie, în orașul Târgu Jiu, pe Stadionul Municipal.
CSM Târgu Jiu își pregătește debutul oficial din sezonul competițional 2026-2027. Joi, 23 iulie, prin tragere la sorți, Federația Română de Fotbal a stabilit programul pentru Turul 1 al Cupei României, ediția 2026-2027. CSM Târgu Jiu va fi pe teren propriu în această etapă a competiției, întâlnindu-se cu echipa Vulturii Fărcășești. Începerea partidei este programată pentru ora 17:30, conform programului stabilit de Federația Română de Fotbal.
Turul 1 al Cupei României va fi compus din 38 de meciuri, format din împerechieri a 76 de formații, reprezentând cele 7 echipe care au câștigat fazele regionale și cele 69 de echipe din Liga 3.
Mario Găman, antrenorul CSM Târgu Jiu, a declarat: ”Urmează prima partidă oficială în Cupa României și, chiar dacă suntem într-o fază de acomodare și în plin program de pregătire fizică, vom trata jocul foarte serios. Am simtit implicarea grupului, care are o dorință foarte mare de a crește nivelul. Am mare încredere în acest grup și acum trebuie să dovedim acest lucru și pe teren. Întâlnim o echipă tot din Gorj, pe care vreau să o felicit pentru parcursul de anul trecut, fiind o echipă care a pierdut un singur jucător de bază, pe Bubuioc, dar a adus în schimb 5 jucători, atât seniori, cât și juniori. Cred că sunt mult mai puternici decât anul trecut; știm ce înseamnă duelurile gorjenești și știm cu toții că acestea implică adesea ambiții mari care depășesc limita fair-play-ului, dar noi avem propriul nostru drum și nu trebuie să demonstrăm nimănui că o echipă este cea mai bună din oraș sau din județ. După cum se spune uneori în fotbal, astfel de etichete sunt legate de istoria unui sezon, de momentul pe care îl traversează o echipă și de ceea ce reușește să construiască în timp. Pentru noi, cel mai important este să ne demonstrăm nouă că suntem pe un drum bun în procesul de formare și dezvoltare al echipei, având ca obiectiv construirea ceva solid, cu răbdare și continuitate. Ne dorim ca progresul să se vadă, de la an la an, atât în joc, cât și în mentalitate și în rezultatele obținute. Dacă muncim serios și creștem constant, apreciările și recunoașterea vor veni în mod natural, prin ceea ce arătăm pe teren.”
Faza națională a Cupei României începe la sfârșitul lunii iulie, Turul 1 fiind stabilit pe 29 iulie, urmat de Turul 2 pe 5 august, Turul 3 pe 12 august și Play-off pe 19 august. Legătura fazei grupelor este programată pe 2 septembrie, 28 octombrie și 3 decembrie, sferturile de finală vor avea loc pe 3 martie 2027, iar semifinalele pe 21 aprilie 2027. Finala sezonului 2026-2027 al Cupei României va fi disputată pe 12 mai.

