Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a explicat de ce PSD a votat moțiunea depusă de AUR contra Dianei Buzoianu după ce 100.000 de oameni au rămas fără apă în Prahova. Grindeanu a declarat, luni seara, la Timișoara, că respingerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan nu reprezintă nicio surpriză, iar PSD a anunțat din timp că nu va vota moțiunea.
„Nu cred că a surprins pe nimeni. În ceea ce privește moțiunea împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu, de asemenea, și acest lucru noi l-am anunțat din timp. Prin momentul de astăzi, noi am marcat managementul catastrofal pe care îl are doamna ministru Buzoianu, la Ministerul Mediului, iar noi am sancționat acest lucru. L-am anunțat pe primul ministru, săptămâna trecută, de decizia noastră. Nu putem să stăm, chiar dacă suntem parte a acestei coaliții și doar fiindcă suntem parte a acestei coaliții, să nu amendăm proasta gestiune de la Ministerul Mediului. Am spus, statutul de membru într-o coaliție nu înseamnă că nu vedem lucrurile proaste făcute de către doamna ministru. I-am spus premierului că noi ne dorim să se desființeze acea societate de la Prahova ESZ care, de exemplu, aici, în Timiș, nu există. Nu există intermediar între Apele Române și Aquatim”, a detaliat președintele PSD.
Sorin Grindeanu a fost prezent, luni seara, alături de comunitatea evreiască din Timișoara, la redeschiderea Sinagogii din Cetate, într-o seară importantă pentru această comunitate, în ziua de Hanuka.
i liderul UDMR, Kelemen Hunor, a criticat votul PSD, spunând că protocolul de coaliție prevede foarte clar că niciun membru al coaliției în Parlament nu semnează și nu votează moțiuni simple sau de cenzură. „Astăzi s-a întâmplat ceea ce se știe”, a afirmat Kelemen Hunor.
Liderul UDMR a precizat că, din punct de vedere legal și constituțional, adoptarea unei moțiuni simple nu obligă la demiterea ministrului vizat, exprimându-și scepticismul că ministra Diana Buzoianu va fi schimbată în perioada imediat următoare. „Nu cred în acest moment că se va ajunge la schimbarea doamnei Buzoianu. Nu există obligație legală, constituțională, în cazul moțiunilor simple, să fie schimbat ministrul”, a spus acesta, amintind un precedent similar din 2024.
Kelemen Hunor a admis că votul poate fi interpretat ca o încălcare a înțelegerii din coaliție și a avertizat că situația este „gravă” pentru stabilitatea guvernării. „Tehnic, da, acest vot poate fi citit ca o încălcare a protocolului. Coaliția noastră pare, în acest moment, nefuncțională. Am spus mai dur, la un moment dat, că este o coaliție politică impotentă, pentru că nu reușim să luăm decizii de luni de zile”, a declarat liderul UDMR.

