Conform unui studiu internațional desfășurat în 11 țări, vaccinii au fost administrați pacienților al căror cancer s‑a răspândit sau a reapărut și la care alte terapii nu au mai dat rezultate, potrivit The Guardian.
Sub denumirea de amivantamab, vaccinul a condus la reducerea tumorilor la peste o treime din pacienți, iar schimbările remarcabile au apărut în doar câteva săptămâni. La 15 dintre aceștia, medicii au constatat dispariția completă a tumorilor.
Răspunsuri fără precedent la pacienții cu boală rezistentă atât la chimioterapie, cât și la imunoterapie
Kevin Harrington, profesor de terapii biologice anticancer la Institutul de Cercetare a Cancerului din Londra (ICR), a afirmat: „Acestea sunt răspunsuri fără precedent la pacienții a căror boală a devenit rezistentă atât la chimioterapie, cât și la imunoterapie.”
„Acest grup de pacienți are foarte puține opțiuni terapeutice, de aceea este impresionant să observăm un nivel atât de ridicat de beneficii.”
Harrington, consultant oncolog la Royal Marsden NHS, a adăugat: „Acest tratament ar putea aduce avantaje unor mii de pacienți în fiecare an.”
Rezultatele vor fi prezentate duminică, la Chicago, în cadrul celei mai mari conferințe mondiale despre cancer – reuniunea anuală a Societății Americane de Oncologie Clinică (ASCO).
Vaccinul a fost administrat la 102 pacienți cu cancer
În studiul clinic, vaccinul a fost aplicat la 102 pacienți cu cancer de cap și gât, al șaselea tip de cancer cel mai frecvent din lume. Tumorile s‑au micșorat sau au dispărut complet la 43 de pacienți, dintre care 28 au înregistrat o reducere semnificativă, iar 15 au prezentat eradicarea totală a tumorii.
Cercetătorii au raportat că injecția a dat rezultate similare și la pacienții cu cancer pulmonar. Amivantamab, dezvoltat de Johnson & Johnson, este în prezent testat în aproximativ 60 de studii clinice, în principal pentru cancerul pulmonar, dar și pentru cancerul colorectal, cerebral și gastric.
Acest vaccin acționează în trei direcții: blochează EGFR (receptorul factorului de creștere epidermală), o proteină ce susține dezvoltarea tumorilor, și MET, o cale utilizată frecvent de celulele canceroase pentru a evada tratamentul, și stimulează sistemul imunitar pentru a ataca tumora.
Spre deosebire de multe terapii oncologice, amivantamab se administrează prin injecție subcutanată, nu prin perfuzie intravenoasă, ceea ce îl face mai rapid și mai comod pentru pacient și permite utilizarea ușoară în cabinetele ambulatorii.
Efecte secundare, de la ușoare la moderate
Cel mai frecvent, efectele adverse ale tratamentului, aplicat la fiecare trei săptămâni, au fost de intensitate ușoară până la moderată, iar mai puțin de unul din zece pacienți a fost nevoit să întrerupă terapia.
Cercetătorii au subliniat că studiul s‑a axat pe pacienții cu cancer de cap și gât, excluzând cazurile cu carcinom orofaringian scuamos, pozitiv la HPV. Acest aspect este relevant, au explicat, deoarece cancerele de cap și gât neasociate cu HPV sunt, în general, mai dificile de tratat, iar progresul în acest segment este deosebit de valoros.
Pacienții tratați cu amivantamab au înregistrat o speranță de viață medie de 12,5 luni de la începearea terapiei, în ciuda faptului că suferă de un tip de cancer cu prognostic foarte slab, când tratamentele standard nu mai sunt eficiente.

