Tatăl celor doi copii care au supraviețuit 40 de zile în jungla columbiană după prăbușirea unui avion, în 2023, a fost condamnat la 32 de ani de închisoare pentru abuz sexual asupra fiicei sale vitrege.
El a fost găsit vinovat de violarea minorei în mai multe rânduri, începând de când aceasta avea vârsta de 10 ani, a anunțat sâmbătă procuratura.
La momentul accidentului și al incredibilei saga care a urmat, care a mobilizat și a mișcat o țară întreagă, fetița avea 13 ani și era cea mai mare dintre cei patru copii care au supraviețuit accidentului în mijlocul junglei. Armata și comunitățile locale i-au căutat pe frați timp de mai multe săptămâni, înainte de a-i găsi în mod miraculos, toți patru în viață, dar foarte slăbiți.
Cei patru copii, Lesly (13 ani), Soleiny (9 ani), Tien Noriel (5 ani) și Cristin (1 an), dintr-o comunitate indigenă Huitoto, au supraviețuit în parte datorită cunoștințelor lor despre junglă, pericolele și resursele acesteia. Cel mai mic nu avea nici măcar un an în momentul prăbușirii.
Mama, o rudă și un pilot se aflau, de asemenea, la bordul aeronavei, dar au murit în accident sau în zilele care au urmat.
Încercarea de a-i găsi pe copii în acest mediu aparent ostil a atras atenția presei mondiale. Tatăl celor doi copii mai mici, tatăl vitreg al primilor doi, s-a implicat activ în căutare. La scurt timp după regăsire, fata cea mare a raportat violurile autorităților.

