Trump a distribuit pe rețeaua sa o teorie a conspirației referitoare la Joe Biden. „Executat în 2020 și înlocuit de clone”

Date:

Președintele Donald Trump a distribuit pe rețeaua sa de socializare Truth Social o teorie a conspirației potrivit căreia fostul președinte Joe Biden a fost „executat” în 2020 și a fost înlocuit cu clone.

Pe platforma sa de socializare, Trump a distribuit o postare de pe un cont pro-Trump care susținea că Biden a fost ucis în 2020 și că țara a fost condusă de „entități robotizate, fără suflet și fără minte” pe durata întregului mandat al lui Biden.

„Nu există niciun #JoeBiden – a fost executat în 2020. Ce vedeți voi sunt clone ale lui Biden și entități robotizate, fără suflet și fără minte. Democrații nu știu să facă diferența”, se arată în postarea distribuită de Trump.

Susținători ai lui Trump au distribuit același mesaj, alături de meme-uri cu Biden, afirmând că „nu sunt aceiași oameni”, în timp ce alții l-au lăudat pe președintele republican pentru „trolling”. Unii comentatori au vorbit despre lobii urechilor lui Biden, susținând că înainte de 2020 nu păreau să fie lipiți de capul democratului, însă acum sunt.

În schimb, criticii actualului președinte au calificat decizia de a distribui postarea ca fiind „îngrijorătoare”. Soția lui Donald Trump, Melania, a fost la rândul său vizată de teorii ale conspirației similare, în condițiile în care au existat voci care au susținut că a fost înlocuită cu o dublură în primul mandat prezidențial al soțului său. Casa Albă a respins la acea vreme teoriile.

„Un Fake news a photoshopat imagini cu Melania, apoi a lansat teorii conspiraționiste că nu este ea cea care se află lângă mine în Alabama și în alte locuri”, a scris Trump la acea vreme. „Cu timpul devin din ce în ce mai nebuni!”

Luna trecută, Trump a alimentat o altă teorie a conspirației, potrivit căreia Biden și-ar fi ascuns diagnosticul de cancer în timp ce era în funcție. Casa Albă a anunțat pe 18 mai că Biden a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer de prostată.

„Se întâmplă lucruri despre care publicul nu a fost informat”, a afirmat Trump despre diagnosticul lui Biden în timp ce vorbea cu reporterii în Biroul Oval pe 19 mai.

Acest articol a fost realizat cu ajutorul informațiilor oferite de The Huffington Post.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Nicuşor Dan amenință cu un GUVERN fără AUR – ce se întâmplă cu viitorul politic?

Președintele Nicușor Dan a subliniat luni că nu va...

Posturi EXPLOZIVE la BNR: Ce profită cu adevărat cei care trec de concurs?

BNR deschide posturi în toată țara și pune la...

Meteorologii anunță un SCHIMBĂTOR de prognoză pentru 1 Mai: temperaturi sub zero și ploile neașteptate în sud‑est!

Meteorologii anunță temperaturi mult sub cele obișnuite și precipitații...
Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara