Ucraina și Coreea de Sud, SCANDAL diplomatic. Ce s-a aflat despre cei doi soldați nord-coreeni

Date:

Șeful diplomației ucrainene, Andrii Sybiha, a calificat situația drept o „neînțelegere diplomatică” și a informat că autoritățile de la Kiev încearcă să rezolve rapid conflictul.

„Nu aș numi acest fapt un incident. Mai degrabă, este o neînțelegere diplomatică”, a spus Sybiha, conform agenției Reuters, citează presa ucraineană.

Ucraina încearcă să restabilească relațiile cu Coreea de Sud

Președintele Volodîmîr Zelenski a dezvăluit săptămâna trecută, în discursul rostit la Adunarea Generală a ONU, că cei doi militari nord-coreeni captivi au fost transferați în Coreea de Sud.

Anunțul a supărat autoritățile de la Seul, care voiau ca mutarea să rămână secretă. Administrația prezidențială sud-coreeană a cerut săptămâna aceasta explicații și scuze din partea Ucrainei pentru dezvăluirea detaliilor.

Un reprezentant al Coreei de Sud a afirmat că Seulul a ținut ca mutarea să fie secretă din rațiuni de securitate, diplomatice și umanitare. Printre îngrijorări s-au aflat protecția celor doi militari nord-coreeni și a rudelor lor.

Șeful diplomației ucrainene a evidențiat că Seulul reprezintă un partener important pentru Kiev și și-a exprimat convingerea că disputa va fi rezolvată în perioada următoare.

Ucraina a capturat doi militari nord-coreeni în 2025

Cei doi militari nord-coreeni au fost prinși de trupele ucrainene în ianuarie 2025. Ei au fost primii soldați nord-coreeni luați vii de Ucraina de când Phenianul a intrat în războiul împotriva Ucrainei, sprijinind Rusia.

Coreea de Nord a semnat un acord strategic cu Rusia, care cuprinde și un pact de apărare mutuală. Phenianul a trimis, conform estimărilor, circa 14.000 de militari pentru a sprijini forțele ruse în operațiunile de eliminare a trupelor ucrainene din regiunea Kursk.

Situația celor doi prizonieri a devenit un subiect delicat atât pentru Ucraina, cât și pentru Coreea de Sud, având în vedere că Seulul monitorizează cu atenție implicarea militară a Phenianului în conflictul din Ucraina.

Ucraina și Coreea de Sud încearcă să depășească conflictul diplomatic

Zelenski a declarat săptămâna aceasta că peste 8.000 de militari nord-coreeni se află încă în Rusia și că alți aproximativ 10.000 sunt pregătiți pentru o eventuală desfășurare viitoare.

Declarațiile despre mutarea celor doi prizonieri și răspunsul Coreei de Sud au declanșat totuși o dispută diplomatică între Kiev și Seul.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara