Norvegia face parte din piața unică a Uniunii Europene, însă nu este membră a blocului comunitar. Țara a respins aderarea la UE în cadrul referendumurilor din 1972 și 1994, în principal din cauza temerilor legate de pescuit și agricultură. Mulți norvegieni se tem că industria pescuitului ar fi dezavantajată sub controlul Bruxelles‑ului. Peștele și fructele de mare reprezintă al doilea cel mai important sector de export al Norvegiei, după petrol și gaze, conform Financial Times.
„Am votat nu în 1972 din cauza peștelui și am refăcut același lucru în 1994, când pescuitul a fost din nou subiect central. Pește și agricultură”, a precizat ministrul de externe Espen Barth Eide pentru FT.
Diplomații europeni susțin că președintele american a furnizat impulsul necesar pentru ca Norvegia să vadă avantajele unei aderări, de la comerț la securitate și apărare.
„Lumea nebună” care modifică calculele la Oslo
Eide a recunoscut că „lumea benignă” care exista la momentul celor două referendumuri a fost înlocuită de o „lume nebună”, forțând Oslo să-și revizuiască relațiile cu Uniunea Europeană.
„Când am aderat la Spațiul Economic European, am intrat în ceea ce era la acea vreme la modă – piața unică”, a explicat Eide. „După trei decenii, acea lume benignă a dispărut și trebuie să recunoaștem că ne aflăm într-o poziție mult mai complicată”, a adăugat el. „Părțile UE la care am decis să nu aderăm devin din ce în ce mai importante”.
Războaiele tarifare inițiate de Statele Unite au scos în evidență poziția inconfortabilă a Norvegiei, deoarece, deși face parte din piața unică, nu are cuvânt de spus în negocierile comerciale dintre Washington și Comisia Europeană.
„Lumea nebună de afară, cu tot ce se petrece între China și SUA, obligă UE să apeleze la instrumente dintr‑o cutie de unelte puţin folosită”, a remarcat el, referindu-se la politica comercială și la uniunea vamală. „Exact acele instrumente la care am ales să nu aderăm”.
Temeri de securitate și rolul SUA
Norvegia este membră NATO, însă încercarea lui Trump de a-și afirma controlul asupra Groenlandei, teritoriu semi‑autonom al Danemarcei, aliat NATO, a stârnit îngrijorări la Oslo privind garanțiile de securitate ale SUA, care au susținut apărarea continentului de la SFII. Norvegia este, de asemenea, preocupată de viitorul Svalbard, insula arctică vizată de Rusia.
Accentul tot mai puternic al UE pe apărare și securitate, după invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, a făcut blocul comunitar mai atractiv nu doar pentru Norvegia, ci și pentru alte state membre ale pieței unice și ale NATO, precum Islanda. Insula nord‑atlantică va organiza în august un referendum privind redeschiderea discuțiilor de aderare.
UE a sugerat că Islanda ar putea beneficia de o derogare în politica de pescuit, în timp ce încearcă să încurajeze noi aderări.
Cazul Islandei, urmărit cu atenție în Norvegia
Eide a declarat că orice acord favorabil pentru Reykjavik va fi monitorizat îndeaproape în Norvegia: „În ceea ce privește Islanda, este semnificativ pentru noi… Trebuie să urmărim acest lucru foarte atent”.
Jonas Gahr Støre, premierul Norvegiei, a spus jurnaliștilor străini la Oslo că, dacă Islanda ar adera la UE, acest lucru „ar avea un impact în Norvegia”, deși a adăugat că aderarea Suediei și Finlandei în 1995 nu a convins norvegienii.
Deși lideri importanți precum Støre și Eide susțin posibilitatea aderării Norvegiei la UE, Partidul Laburist din care fac parte nu dorește să solicite un nou referendum în viitorul apropiat, deoarece sondajele de opinie indică că majoritatea electoratului ar respinge în continuare aderarea la blocul comunitar.
