Un bărbat care s-a dat drept polițist a recunoscut că a înșelat un șofer, luând de la acesta peste 52.000 de lei ca să îl scape de un dosar penal, după ce a provocat un accident rutier cu victime. Acest lucru a fost transmis de Direcția Națională Anticorupție (DNA) printr-un comunicat de presă.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus sesizarea instanței, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a inculpatului P.D.V., persoană fizică fără calitate specială, aflat sub control judiciar la data încheierii acordului, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
În acordul de recunoaștere a vinovăției, se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt: În perioada 16 – 27 iulie 2025, inculpatul P.D.V., atribuindu-și în mod nereal calitatea de polițist, ar fi pretins unei persoane fizice suma totală de 55.631 lei, promițând că își va exercita presupusa influență în vederea soluționării unui dosar penal în care persoana respectivă era vizată pentru provocarea unui accident rutier soldat cu victime.
Inculpatul i-ar fi promis astfel persoanei fizice în cauză, că va interveni pe lângă superiorul său din cadrul I.P.J. Sibiu și pe lângă procurorul de caz, atât pentru clasarea dosarului penal, cât și pentru recuperarea într-un timp cât mai scurt a permisului de conducere. Pentru acestea, inculpatul P.D.V. ar fi primit de la persoana respectivă, în perioada 16 – 24 iulie 2025, suma totală de 52.086 lei.
Potrivit sursei citate, procurorii anticorupție au dispus instituirea sechestrului asupra banilor aflați în conturile bancare ale inculpatului, în vederea confiscării sumei de 52.086 lei.
DNA precizează că inculpatul și-a recunoscut integral faptele și a avut „o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor”. În prezența avocatului, falsul polițist a declarat că recunoaște comiterea infracțiunii, acceptă încadrarea juridică și este de acord cu pedeapsa propusă de procurori. Astfel, P.D.V. a acceptat o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare, precum și interzicerea unor drepturi pe o perioadă de 4 ani și 6 luni după executarea pedepsei, printre care dreptul de a fi ales în autoritățile publice, de a ocupa o funcție publică sau una care implică exercițiul autorității de stat.
Dosarul de urmărire penală și acordul de recunoaștere a vinovăției au fost transmise spre judecare Tribunalului Sibiu, cu propunerea de menținere a măsurilor preventive și asiguratorii dispuse.

