Vecinii României care au aderat la ‘Consiliul pentru Pace’ al lui Trump. Țările UE rămân în continuare reticiente

Date:

Statele Uniunii Europene manifestă reticenţe serioase faţă de „Consiliul pentru Pace” lansat oficial joi la forumul economic de la Davos de preşedintele american Donald Trump. Printre statele care au semnat „Carta” fondatoare a acestui consiliu se numără Ungaria şi Bulgaria.

Pe lista publicată de Casa Albă mai regăsim Bahrain, Maroc, Argentina, Armenia, Azerbaidjan, Egipt, Indonezia, Kazahstan, Kosovo, Mongolia, Pakistan, Paraguay, Qatar, Arabia Saudită, Turcia, Emiratele Arabe Unite şi Uzbekistan.

Invitaţii de aderare la „Consiliul pentru Pace” au fost adresate de Trump atât aliaţilor SUA, cât şi unor lideri autoritari, printre care se numără preşedintele rus Vladimir Putin, cel belarus Aleksandr Lukaşenko sau premierul chinez Xi Jinping, în total aproximativ 60 de invitaţii.

Rolul iniţial pe care Statele Unite doresc să-l atribuie acestui organism este de a superviza reconstrucţia Fâşiei Gaza, dar proiectul său de cartă nu menţionează explicit teritoriul palestinian şi îi atribuie un rol mai larg, acela de a contribui la soluţionarea conflictelor armate din întreaga lume.

Textul Cartei critică direct „abordările şi instituţiile care au eşuat de prea multe ori”, făcând astfel referire la Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), şi îndeamnă la „curaj” pentru îndepărtarea unor astfel de abordări. Documentul subliniază de asemenea „necesitatea unei organizaţii de pace mai agile şi eficiente”. Un motiv al reticenţei manifestate de majoritatea liderilor faţă de acest consiliu este că pare să fie gândit de Trump ca un substitut al ONU.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara