Există informații că luni seara s-au tras focuri de armă în apropierea palatului prezidențial din Venezuela, au declarat martori, dar o sursă apropiată guvernului a adăugat că situația este sub control, informează AFP.
Drone neidentificate au survolat Palatul Miraflores din centrul Caracasului, iar forțele de securitate ar fi deschis focul ca răspuns, în jurul orei locale 20:00, (marți, ora 02:00, ora României), a declarat o sursă pentru AFP.
Vestea vine la câteva ore după ce locțiitoarea lui Nicolas Maduro, vicepreședinta Delcy Rodriguez, a depus jurământul ca președinte interimar, în timp ce Nicolas Maduro a avut prima înfățișare în fața justiției din SUA, unde a pledat nevinovat la acuzațiile aduse, între care conspirație la narcoterorism.
Videoclipuri geolocalizate de CNN arată ceea ce par a fi lumini provenite de la drone și tiruri antiaeriene pe cerul nopții.
„Statele Unite nu sunt implicate”
Un oficial al Casei Albe a declarat pentru CNN că urmăresc cu atenție rapoartele privind focurile de armă din Venezuela, dar a subliniat că „SUA nu sunt implicate”.
Palatul prezidențial din Venezuela, denumit oficial Palatul Miraflores, este sediul obișnuit al președintelui și se află în sectorul Libertador Bolivarian din Caracas.
Nicolas Maduro și soția sa au fost capturați, scoși din Venezuela și aduși la New York în urma unei operațiuni a forțelor speciale americane, în noaptea de sâmbătă.
Guvernul cubanez a declarat că 32 dintre cetățenii săi au fost uciși în timpul raidului american asupra Venezuelei, care avea ca scop arestarea președintelui Nicolas Maduro pentru a fi judecat în Statele Unite. Trump declarase că Maduro era păzit de gărzi cubaneze. De asemenea, o femeie de circa 80 de ani, Rosa Gonzales, ar fi fost murit în urma loviturilor aeriene americane din noaptea de 3 ianuarie care au avariat locuința în care se afla.
Operațiunea secretă a armatei americane din Venezuela a implicat aproape 200 de membri ai personalului american pe teren în Caracas, a declarat luni secretarul apărării Pete Hegseth.

