Ministrul Apărării, Radu Miruță, a publicat duminică imagini de la Rânca, unde a pus mâna pe lopată pentru a curăța zăpada din fața casei. Acesta spune că stațiunea este „frumusețea absolută” atunci când este acoperită complet de zăpadă și afirmă că de două zile ninge aproape neîntrerupt.
„Rânca e mirifică și vara și iarna, dar parcă atunci când e de-a dreptul acoperită de zăpadă, e frumusețea absolută. Pentru frumusețea asta m-am străduit să fie declarată stațiune de interes național”, a scris, duminică, pe Facebook, ministrul Apărării, Radu Miruță, publicând imagini cu el curățând zăpada.
Ministrul afirmă că, de două zile, la Rânca „ninge cam încontinuu”. „Cine nu face pârtie e rost de bârfă între vecini dimineața la cafeaua băută în stradă. Așa că mai cu lopata, mai cu freza, îmi câștig dreptul de a fi în tabara celor cu pârtia făcută”, a mai transmis Miruță.
În ultimele zile, din cauza condițiilor meteo din zonă, autoritățile au restricționat periodic accesul către Rânca, fiind permis doar celor care locuiesc în zonă, aveau cazare asigurată acolo sau aveau mașini cu tracțiune integrală.
În 31 octombrie, Guvernul a adoptat o Hotărâre de Guvern prin care orașul Novaci, inclusiv zona Rânca, a fost declarat stațiune turistică de interes național. Ministrul de atunci al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, afirma că Rânca este „unul dintre acele locuri de care orice român ar trebui să se îndrăgostească”.

