Cum a arătat cel mai aglomerat weekend pe litoral de la începutul sezonului estival. Gara din Costinești a fost arhiplină

Date:

Acest weekend a fost cel mai aglomerat pe litoral de la începutul sezonului estival. Peste 130 de mii de turiști au mers la mare, iar în Costinești, „stațiunea tineretului”, aproape toate unitățile de cazare au fost ocupate.

„Turist Noel” a publicat un fotoreportaj de pe plaja din Costinești, unde s-a întâmplat să ajungă și el în acest week-end.

„Este foarte aglomerat, dar foarte bine, adică vibe-ul este foarte bun și vara este bombă, mai ales acum la plajă”, spunea un tânăr.

„Am venit aici datorită faptului că aici era stațiunea noastră, a tinereților noastre, și pentru că am fost și noi tineri odată, în urmă cu mulți ani. Acum suntem nostalgici și vrem să vedem ce se mai întâmplă. Apa este ok, iar stațiunea este neschimbată pentru noi, care ne-a plăcut în tinerețe, chiar este ok”, spunea o tânără.

Gara din stațiunea Costinești a fost și ea plină de tineri.

Primarul din Costinești, Dumitru Jeanu, spunea: „S-au suplimentat trenurile, sunt patru trenuri de noapte care circulă între Constanța și Mangalia, dar la fluxul ăsta, între 130 și 150 de mii de tineri, este foarte greu să ai atâtea trenuri și să îi poți deplasa pe toți în liniște. Totuși, în acest an, până la această oră, a funcționat totul foarte bine, organizarea a fost la înălțime”.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara