VIDEO Iarna paralizează traficul rutier: restricții pe drumuri naționale, blocaje spre stațiuni și polei pe șosele din mai multe județe

Date:

Pe DN6, în zona localității Domașnea, județul Caraș-Severin, circulația rutieră a fost restricționată duminică dimineață din cauza ninsorilor și a stratului de zăpadă depus pe carosabil. Conform Centrului Infotrafic al Poliției Române, traficul a fost deviat prin localitate pe o porțiune de aproximativ un kilometru, iar echipele de deszăpezire au intervenit pentru degajarea drumului.

La nivel național, au fost semnalate ninsori în 14 județe, respectiv Arad, Argeș, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Mehedinți, Prahova, Timiș, Vâlcea și Vrancea. În aceste zone, se circulă pe un carosabil parțial acoperit cu un strat subțire de zăpadă, fără impunerea unor restricții suplimentare de trafic.

În restul județelor, precipitațiile au fost sub formă de ploaie, carosabilul fiind umed, iar vizibilitatea a fost bună.

În județul Brăila, situația a fost complicată de formarea poleiului pe mai multe artere rutiere. Aici au fost înregistrate ploi în condiții de temperaturi negative, iar autoritățile au intervenit cu material antiderapant pentru menținerea siguranței rutiere.

Ninsoarea și vântul puternic au provocat probleme majore de trafic și în zonele turistice. Circulația spre Poiana Brașov, Râșnov și Predeal a fost blocată timp de zeci de minute, în timp ce utilajele de deszăpezire au intervenit pentru degajarea carosabilului. De asemenea, au fost semnalate blocaje și pe drumul către Rânca, unde accesul în stațiune a fost restricționat.

Doar șoferii care aveau autovehicule echipate cu tracțiune integrală sau lanțuri antiderapante au putut urca. Drumuri blocate au fost raportate și în județele Alba și Harghita, din cauza copacilor doborâți de vânt. Totodată, zeci de mii de persoane au rămas fără energie electrică, pe fondul condițiilor meteo severe.

Pe autostrada A1 București–Pitești, pe tronsonul kilometric 49–148, au fost semnalate ninsori, iar carosabilul a fost umed. Pe autostrăzile A2 București–Constanța și A3 București–Ploiești, au fost ploi, vizibilitatea a fost bună, iar traficul s-a desfășurat în condiții de valori reduse.

Polițiștii rutieri recomandă șoferilor să se informeze înainte de plecare asupra condițiilor meteo și restricțiilor de trafic, să asigure o bună vizibilitate prin curățarea parbrizului, lunetei și geamurilor laterale și să adapteze viteza la starea drumului. De asemenea, șoferii sunt sfătuiți să folosească frâna de motor pentru reducerea vitezei.

Pentru deplasarea pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, legislația rutieră prevede obligativitatea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă.

https://www.digi24.ro/embed/meteo/haos-pe-sosele-din-cauza-zapezii-drumuri-blocate-in-statiunile-de-la-munte-ninge-abundent-in-14-judete-3570605?video=0&width=570&height=320" allowfullscreen="" marginwidth="0" marginheight="0" align="top" scrolling="No" frameborder="0" hspace="0" vspace="0" width="570" height="320

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara