Ministrul Economiei, Radu Miruță, avertizează că România riscă să adâncească criza bugetară dacă pune toată povara pe mediul privat. El consideră că statul trebuie să taie serios din propriile cheltuieli, iar creșterea forțată a salariului minim poate „îngenunchea” firmele mici și mijlocii.
Creșterea forțată a salariului minim riscă să afecteze grav companiile mici și mijlocii, a declarat Radu Miruță la Antena 3 CNN. Ministrul Economiei a explicat că România nu poate rezolva criza bugetară doar prin tăieri și că presiunea pusă exclusiv pe mediul privat este greșită.
El a subliniat că nu se pot aduna banii necesari „doar punând pe umerii mediului privat. Trebuie să tai și de la stat. Și din cheltuielile statului”. Referitor la momentul în care trebuie să se oprească tăierile, ministrul a declarat că după pachetul unu de măsuri fiscale bazat pe reduceri, „tăierea de la stat trebuie să se întâmple eu sper până la finalul acestui an sau, cel târziu, până se face bugetul anului viitor, poate în luna ianuarie, și trebuie să se întâmple consistent”.
Miruță a susținut că actuala formulă a impozitului minim pe cifra de afaceri afectează grav companiile. El a menționat că în coaliție se discută despre posibila reducere treptată a acestui impozit, o măsură care ar putea salva peste o treime din firmele afectate. Ministrul Economiei a avertizat că o creștere forțată a salariului minim ar putea „îngenunche” firmele mici și mijlocii. El a explicat că presiunea exclusiv pe mediul privat, fără tăieri corespunzătoare la bugetul statului, nu este o soluție viabilă pentru redresarea economiei românești.

