VIDEO Radu Miruță lămurește situația pensiilor militarilor: „Nu a spus nimeni că se taie soldele. Toate aceste lucruri sunt minciuni”

Date:

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat marți, la B1 TV, că discuțiile privind vârsta de pensionare din sistemele cu statut special au fost însoțite de informații false și temeri nejustificate. El a subliniat că nu există intenția de a reduce salariile sau pensiile militarilor și nici de a trimite oameni „pe teren” până la 65 de ani.

Potrivit ministrului, în cazul Armatei nu pot fi operate reduceri salariale și nici diminuări ale efectivelor, mai ales în contextul actual de securitate și al angajamentelor României în cadrul NATO. În același timp, Miruță spune că este nevoie ca toate structurile să contribuie la efortul general de ajustare, într-o formă echilibrată.

Pensiile militarilor au fost decuplate de creșterile salariale ale personalului aflat în activitate, începând cu 2017. Dacă anterior majorările de soldă erau sincronizate cu indexarea și actualizarea pensiilor, acest mecanism a fost întrerupt, iar pensiile din sistemul militar nu au mai crescut în același ritm cu salariile.

Vârsta standard de pensionare pentru personalul din Armată este de 58 de ani și șase luni, urmând să crească progresiv până la 65 de ani în 2035. În unele cazuri, reduceri permit pensionarea chiar la 48-49 de ani, iar din 2035 limita minimă ar urma să ajungă la 52 de ani.

Una dintre variantele analizate este ca reducerea vârstei de pensionare să nu mai coboare sub 52 de ani, măsură care ar putea fi corelată cu o eventuală creștere a soldelor. Ministrul a explicat că, în prezent, există câteva mii de militari eligibili pentru pensionare care aleg să rămână în sistem.

https://www.facebook.com/plugins/video.php?height=314&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fmiruta.ro%2Fvideos%2F867507116075604%2F&show_text=false&width=560&t=0" width="560" height="314" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowfullscreen="" allow="autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share

Militarii care rămân în activitate pot beneficia de avansări la termen și de obținerea unui grad superior, care generează venituri mai mari și, implicit, o pensie mai mare. Ministrul a concluzionat că analizele sunt în desfășurare și că scopul lor este corectarea unor dezechilibre, nu crearea de probleme.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

ANPC a dat AMENZI de aproape 4 milioane de lei. Ce au găsit la 1.600 de operatori economici?

Inspectorii ANPC au efectuat verificări la mai mult de...

investiții pe fonduri europene în Gorj. Ce a ASCUNS Bărăgan în Tranziția Justă?

În județul Gorj vor fi desfășurate noi investiții în...

Explozie la un depozit de ARMAMENT din Bulgaria. Ce s-a ascuns sub incendiu?

Focul a izbucnit lângă localitatea Țareva Livada, iar flăcările...
Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara