Vlad Gheorghe îi răspunde lui Adrian Năstase, care l-a numit „păcălici”: „E supi că-i tai banii de la stat”

Date:

Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, președinte al partidului DREPT, i-a răspuns, pe Facebook, lui Adrian Năstase, care l-a numit, într-un text de pe blogul său, „un oarecare păcălici”. Răspunsul vine după ce Gheorghe a cerut ca fundației înființate de fostul premier să i se retragă statutul de utilitate publică.

Vlad Gheorghe spune că fostul premier este supărat că demersul său taie finanțarea de la stat. „Un oarecare fost pușcăriaș e supi că-i tai banii de la stat. E friguț cu termopanele șpagă din China? E OK, știe cu răcoarea, a mai stat!”, a scris Vlad Gheorghe pe pagina sa de Facebook.

Mesajul vine ca răspuns la textul publicat de Adrian Năstase vineri, în care îl numește „păcălici”, după ce Gheorghe a cerut retragerea titlului „de utilitate publică” în cazul fundației fostului premier pentru că a apărut în poză, la Beijing, cu dictatorii lumii, inclusiv Vladimir Putin. „Bănuiesc că va cere, pe același motiv, demiterea președintelui Trump”, a scris Năstase.

totodată, Adrian Năstase a avut și un atac la adresa Ministrului Apărării: „Nu vreau să-l supăr și mai mult pe ministrul nostru al apărării, dar, la recepția oferită de președintele Xi, am stat la aceeași masă cu șeful statului major al armatei chineze”.

Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, preşedintele partidului DREPT, a anunțat miercuri pe Facebook că a cerut Guvernului retragerea statutului de „utilitate publică” pentru fundația lui Adrian Năstase. Gheorghe afirmă că a inițiat acest demers după ce fostul premier s-a aflat la Beijing alături de „dictatori acuzați de crime împotriva umanității”.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

ANPC a dat AMENZI de aproape 4 milioane de lei. Ce au găsit la 1.600 de operatori economici?

Inspectorii ANPC au efectuat verificări la mai mult de...

investiții pe fonduri europene în Gorj. Ce a ASCUNS Bărăgan în Tranziția Justă?

În județul Gorj vor fi desfășurate noi investiții în...

Explozie la un depozit de ARMAMENT din Bulgaria. Ce s-a ascuns sub incendiu?

Focul a izbucnit lângă localitatea Țareva Livada, iar flăcările...
Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara