Vladimir Putin condamnă „isteria UE” împotriva Moscovei și atrage atenția că Rusia voia integrarea în NATO: „Am fost respinși”

Date:

Președintele rus Vladimir Putin le-a reproșat aliaților europeni ai Kievului că sunt principalul obstacol în calea soluționării conflictului din Ucraina și le-a sugerat să se ocupe mai degrabă de problemele lor interne decât să alimenteze „isteria” unui război cu Rusia.

Liderul de la Kremlin a dat asigurări că nu are nicio intenție de a ataca o țară membră a NATO și a susținut că Uniunea Sovietică și apoi Rusia au cerut odinioară să se alăture acestei alianțe, dar au fost respinse.

„Elitele europene continuă să alimenteze isteria” unui conflict cu Rusia, a remarcat Putin într-o intervenție la Clubul de discuții Valdai. Conform liderilor europeni, „se pare că războiul cu Rusia este aproape la ușă. Ei repetă la nesfârșit acest nonsens, această mantră”, a adăugat el.

„Sincer, vreau doar să le spun: calmați-vă, dormiți liniștiți și vedeți-vă de propriile voastre probleme. Uitați-vă doar la ceea ce se întâmplă pe străzile orașelor europene, în ce stare se află economia, industria, cultura și identitatea europene, datoriile enorme, criza crescândă în asistența socială, migrația necontrolată!”, a îndemnat Putin.

„Țara noastră, căutând să elimine bazele confruntării între blocuri și să creeze un spațiu comun de securitate, și-a declarat de două ori inclusiv disponibilitatea de a adera la NATO”, a susținut președintele rus.

Prima dată acest lucru s-a întâmplat „în 1954, pe vremea Uniunii Sovietice”, iar a doua oară a fost „în timpul vizitei președintelui american Bill Clinton la Moscova”, dar „de fiecare dată am fost practic respinși categoric”, a rememorat Putin.

Potrivit liderului de la Kremlin, Rusia era dispusă să colaboreze cu Occidentul în „chestiuni de securitate și stabilitate globală. Dar colegii noștri occidentali s-au arătat reticenți în a se elibera din ghearele stereotipurilor geopolitice și istorice, din viziunea simplificată și schematică asupra lumii”.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara