Zece persoane au fost evacuate din locuințe în urma unei avarii la o țeavă de gaz, în județul Mureș

Date:

Zece persoane au fost evacuate sâmbătă seară din cinci locuințe amplasate într-o comună din județul Mureș, din cauza unei avarii produse la o țeavă de alimentare cu gaz. Avaria la conducta de gaz a survenit din cauze necunoscute, transmit autoritățile.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Târnăveni au fost solicitați să intervină în localitatea Băgaciu, pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor în urma unei avarii la o țeavă de gaz. Avaria la conducta de gaz a survenit din cauze necunoscute, nefiind produsă în urma unui șoc mecanic. Echipajul aflat la fața locului a acționat pentru obturarea țevii, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș.

Potrivit sursei citate, zece persoane din 5 locuințe aflate pe o rază de aproximativ 50 de metri față de zona afectată au fost evacuate preventiv, până la finalizarea intervenției. După obturarea conductei, locuitorii s-au putut întoarce în siguranță în casele lor. În urma incidentului nu s-au înregistrat victime.

La fața locului au intervenit două echipaje: unul cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD de prim ajutor, fiind solicitată și prezența unui echipaj specializat din cadrul operatorului de gaze, pentru remedierea definitivă a avariei.

Este al doilea incident legat de scurgeri de gaz gestionat sâmbătă de ISU Mureș. Tot sâmbătă, locuitorii unui bloc din municipiul Târgu Mureș au cerut ajutorul autorităților după ce pe casa scării s-a simțit miros de gaz, verificările identificând scurgeri „minore” de gaz.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara