Zeci de percheziţii în Giurgiu, Ilfov şi Bucureşti, într-un dosar de proxenetism. Gruparea ar fi beneficiat de sprijinul unui poliţist

Date:

Zeci de percheziții se desfășoară joi dimineață în municipiile Giurgiu și București, precum și în localități din județele Giurgiu și Ilfov, la infractori acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, proxenetism, trafic de persoane, spălare a banilor, acces ilegal la un sistem informatic și favorizarea făptuitorului, anunță Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

Grupul, format din peste 30 de membri, înlesnea practicarea prostituției de către mai multe femei în Marea Britanie, Germania, Suedia, Danemarca, Norvegia și Emiratele Arabe Unite. Câștigurile obținute de membrii grupării sunt estimate la 3,5 milioane de euro. În dosar este cercetat și un polițist.

Conform anchetatorilor, membrii grupării ar fi asigurat transportul din România în țările respective, unde le-ar fi închiriat apartamente, ar fi distribuit online anunțuri de prestare a serviciilor sexuale și le-ar fi facilitat deplasările către clienți. Sumele de bani astfel obținute ar fi fost încasate preponderent de către membrii grupului infracțional organizat, care, pentru a le disimula originea ilegală, le-ar fi investit în achiziția de automobile de lux, imobile și finanțarea unor societăți comerciale.

Din analiza materialului probator a rezultat că cei în cauză ar fi finanțat intervenții estetice pentru tinerele implicate în activități de prostituție, în scopul maximizării câștigurilor obținute din exploatarea lor. De asemenea, membrii celor trei structuri ale grupului infracțional organizat ar fi identificat și atras noi membri și ar fi exercitat un control permanent asupra persoanelor care practicau prostituția, relaționând constant cu acestea.

Una dintre cele trei structuri din componența grupului infracțional organizat ar fi beneficiat, pentru o perioadă de timp, de sprijinul unei persoane cercetate care are calitatea de polițist. Acesta ar fi încasat sume de bani transmise de tinerele plasate de membrii grupului pentru practicarea prostituției în state nordice și ar fi accesat bazele de date ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru a obține și divulga informații nedestinate publicității, referitoare la eventuale riscuri sau probleme ce ar fi putut surveni în legătură cu desfășurarea activităților ilicite.

Sunt puse în executare peste 30 de mandate de aducere, audierile urmând a se desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală. Acțiunea este realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combaterea criminalității organizate București și Ploiești, serviciilor de combaterea criminalității organizate Giurgiu și Ilfov și jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imaginile din satelit care dezvăluie ce face cu adevărat ISRAELUL în Gaza

Imaginile demonstrează că Israelul ridică baze militare permanente în...

ȘOCANT! Ce s-a întâmplat laîn Bulgaria când PRO‑RUȘII au preluat controlul?

Partidul Bulgaria Progresistă, aparținând fostului președinte al Bulgariei, Rumen...

Elevă leșinată la crosul școlar din Botoșani: Descoperirea ULUITOARE a medicilor

Incident șocant la faza națională a Olimpiadei Naționale a...

Mesaj cheie înainte de votul PSD: Tudorel Toader sugerează SCHIMBAREA lui Bolojan

Fostul judecător constituțional și fost ministru al Justiției, Tudorel...
Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara