Beijingul încearcă să economisească bani și să-și consolideze autonomia pe o hartă globală a rutelor din ce în ce mai instabilă. Este un traseu pe care Beijingul îl promovează drept începutul unui coridor regulat în cadrul ambițioasei sale „Rute a Mătăsii Polare”.
Prin această realizare logistică, gigantul asiatic urmărește să deschidă un al treilea coridor maritim către continentul european, să reducă costurile și să-și consolideze autonomia într-o hartă globală a rutelor tot mai instabilă.
Traseul, care pentru moment este sezonier, promite timpi de transport mai scurți și emisii mai reduse. Totuși, ridică semne de întrebare privind viabilitatea ecologică a unei linii ce depinde de topirea accelerată a Arcticii și de cooperarea cu Rusia.
China aspiră să transforme această conexiune într-un serviciu regulat până în 2026. Portcontainerul Istanbul Bridge a ajuns acum două săptămâni la Gdansk (Polonia), după douăzeci de zile de navigație din Ningbo (Zhejiang, est), completând primul voiaj al „Rutei Arctice Express China–Europa”, noua conexiune pe care Beijingul o integrează în „Ruta Mătăsii Polare”.
Pentru China, această cale reprezintă un al treilea coridor maritim între Asia și Europa, alături de rutele tradiționale care traversează Canalul Suez și ocolesc Capul Bunei Speranțe.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian, a anunțat deja la sfârșitul lui septembrie că Beijingul „va coopera cu Rusia și cu alte țări interesate de dezvoltarea și protecția Arcticii”.
Conexiunea a finalizat primul traseu în douăzeci de zile, cu două mai multe decât era prevăzut, față de cele patruzeci sau cincizeci necesare unei nave care trece prin Canalul Suez sau pe lângă Capul Bunei Speranțe.
Astfel, Beijingul intenționează să reducă tranzitul la 18 zile între porturile Ningbo și Felixstowe (Regatul Unit). Nava a transportat aproximativ 4.100 de containere, mai puține decât marile portcontainere de pe rutele tradiționale, dar cu încărcături cu valoare adăugată mare, precum module fotovoltaice și componente de baterii.
Totuși, utilizarea ei rămâne limitată la lunile de vară, cu o fereastră de navigație de aproximativ 120 de zile, și depinde de o infrastructură rusă încă insuficientă și de costurile ridicate ale operării spărgătoarelor de gheață în apele polare.
Topirea accelerată a Arcticii, unde temperaturile cresc de trei ori mai rapid decât media globală, a deschis o fereastră de circa patru luni care permite navigarea prin Pasajul de Nord-Est.
Ruta, prezentată de Beijing drept un model de „transport verde”, cu până la 50% mai puține emisii, se confruntă totuși cu riscuri de mediu semnificative. Tranzitul navelor în apele polare poate elibera carbon negru, care accelerează topirea prin înnegrirea gheții, și poate favoriza răspândirea speciilor invazive atașate de coca navei.
China speră să opereze ruta în mod regulat începând din 2026, într-un context ce va necesita o cooperare internațională strânsă și o guvernanță ambientală încă de definit într-o Arctică tot mai deschisă și disputată.
