Guvernul a aprobat proiectul de lege privind reforma companiilor de stat, care prevede reducerea numărului de membri ai consiliilor de administrație și limitarea indemnizațiilor pentru șefii care nu sunt performanți. De asemenea, o persoană va putea face parte dintr-un singur consiliu de administrație, în loc de două concomitent, așa cum prevede legea în prezent.
Proiectul prevede că consiliile de administrație ale regiilor de stat vor fi reduse, de la maximum 5 persoane în prezent, la maximum 3. Membrii Consiliului de Administrație trebuie să aibă experiență de minimum 3 ani în conducerea societăților, întreprinderilor publice sau cu capital privat, ori a regiilor autonome.
Nivelul remunerației membrilor din CA va fi avizat de Agenția de Monitorizare a Evidenței Personalului Plătit din Fonduri Publice (AMEPIP), luând în considerare criterii de referință din sectorul privat, precum complexitatea operațiunilor desfășurate.
În cazul membrilor neexecutivi, indemnizația a fost redusă de la de 3 ori media pe ultimele 12 luni a câștigului mediu salarial brut lunar pentru activitatea desfășurată, la maximum 2 ori media acestui câștig. Pentru membrii executivi, remunerația va fi formată dintr-o indemnizație fixă și una variabilă.
Componenta variabilă a salariului se va plăti doar după aprobarea situațiilor financiare anuale. De asemenea, membrii consiliilor de administrație nu vor mai beneficia de decontarea cheltuielilor de transport și cazare pentru participarea la ședințe, în cazul în care au domiciliul în altă localitate.
În cazul regiilor autonome, președintele AMEPIP poate stabili acordarea altor tipuri de beneficii pentru directori și administratori, doar sub condiția ca totalul beneficiilor acordate într-un an să nu depășească valoarea a 2 indemnizații fixe brute lunare.
Proiectul de lege prevede și modificări pentru întreprinderile publice, care vor avea consilii de administrație reduse de la 7 membri la maximum 5. În cazul întreprinderilor publice organizate ca societăți cu răspundere limitată, numărul administratorilor va fi de maximum 3, în loc de cel puțin 3.
De asemenea, pe durata mandatului, funcționarii publici sau personalul din cadrul autorității publice tutelare ori din cadrul altor autorități sau instituții publice nu pot face parte decât dintr-un singur consiliu de administrație sau un consiliu de supraveghere al unei întreprinderi publice. Cei care fac parte din mai mult de un consiliu de administrație sau de supraveghere trebuie să opteze pentru unul dintre consilii, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
Documentul poate fi consultat în întregime pe site-ul Guvernului. Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere și adoptare în Parlament.

