Echipa poloneză Rakow Czestochowa a învins formația Universitatea Craiova, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, în prima etapă a grupei Conference League. Oltenii au jucat în zece din minutul 53.
Prima repriză a meciului de la Sosnowiec a fost dominată de gazde, care au atacat poarta lui Isenko încă din start. Jonathan Brunes a cerut penalti în minutul 10, la intervenția lui Screciu, dar arbitrul nu a acordat nimic, apoi același Brunes a șutat. Însă Adrian Rus a reușit să respingă, în minutul 32.
Românul de la Rakow, Racovițan, a fost aproape de gol în minutul 33, în timp ce singura oportunitate pentru elevii lui Rădoi a apărut la șutul pe lângă poartă a lui Baiaram.
Imediat după pauză, Pienko a deschis scorul printre picioarele lui Isenko, în minutul 47, pentru ca șase minute mai târziu Screciu să îl faulteze pe Brunes și, după verificarea VAR, românul a primit cartonaș roșu, fiind eliminat.
Isenko a respins șutul lui Ameyaw, în minutul 63, iar în minutul 80 Oskar Repka a majorat avantajul polonezilor. Acesta a fost și scorul final, Rakow – Universitatea Craiova 2-0 și oltenii debutează cu înfrângere în Conference League.
Componența echipei Rakow: Trelowski – F. Tudor, Racovițan, Svarnas – Ameyaw, Struski, Repka, Adriano Amorim – Pienko, Brunes, Ivan Lopez. Antrenor: Marek Papszun
Componența echipei Universitatea Craiova: Isenko – Ad. Rus, Screciu, Badelj – Carlos Mora, Al. Crețu, T. Băluță, Cicâldău, Bancu – Al Hamlawi, Baiaram. Antrenor: Mirel Rădoi
Cartonașe galbene: Ameyaw 55 / Carlos Mora 26, Bancu 66
Cartonaș roșu: Vladimir Screciu (Universitatea Craiova) min. 53
Arbitri: Ishmael Barbara – Luke Portelli, James Muscat
Arbitri VAR: Michael Fabbri – Rosario Abisso (toți din Malta)

