Vicepreședintele SUA, JD Vance, a declarat la un eveniment organizat într-un campus universitar că își dorește ca soția sa, Usha Vance, care este fiica unor imigranți indieni hinduși, să se convertească la creștinism, potrivit USA Today.
Vicepreședintele a vorbit la un eveniment Turning Point USA de la Universitatea din Mississippi, pe 29 octombrie, la care a participat și Erika Kirk, văduva prietenului asasinat al lui Vance, Charlie Kirk, notează News.ro.
O persoană din public, care a spus că este imigrantă, i-a adresat lui JD Vance întrebări critice despre apelul său de a reduce imigrația legală în SUA și despre modul în care își învață copiii „să nu pună religia lor înaintea religiei mamei lor”.
JD Vance, care este considerat unul dintre principalii candidați la nominalizarea republicană pentru alegerile prezidențiale din 2028, a spus că soția sa a crescut într-o familie hindusă care nu era deosebit de religioasă. Părinții Ushei Vance au emigrat în Statele Unite din India.
„Dacă sper că, în cele din urmă, ea va fi mișcată de același lucru care m-a mișcat pe mine în biserică? Da, sincer, îmi doresc asta, pentru că cred în Evanghelia creștină și sper că, în cele din urmă, soția mea va ajunge să vadă lucrurile la fel ca mine”, a spus Vance. „Dar dacă nu o va face, atunci Dumnezeu spune: «Toată lumea are liber arbitru», așa că asta nu reprezintă o problemă pentru mine. Este ceva ce se rezolvă cu prietenii, cu familia, cu persoana pe care o iubești”, a adăugat el.
Vance a mai spus că el și soția sa au decis să-și crească cei trei copii în spiritul creștin, iar cei doi mai mari merg la o școală creștină.
Usha Vance a declarat anterior că nu intenționează să devină catolică și că tradițiile hinduse fac parte din viața copiilor ei.
„Nu intenționez să mă convertesc sau ceva de genul acesta”, a declarat Usha Vance într-un interviu acordat în iunie în cadrul podcastului lui Meghan McCain. „Mergem la biserică în familie. Copiii știu că nu sunt catolică și au acces la tradiția hindusă, de la cărțile pe care le oferim și lucrurile pe care le arătăm până la vizita recentă în India și unele elemente religioase ale acelei vizite”, a adăugat ea.
Comentariile lui Vance au stârnit reacții negative, unii spunând că el a jignit tradițiile soției sale pe o scenă publică. Răspunzând la una dintre aceste postări pe X, Vance a scris în 31 octombrie că soția sa „este cea mai minunată binecuvântare din viața mea”.
„Sper că într-o zi va vedea lucrurile așa cum le văd eu. Indiferent de asta, voi continua să o iubesc și să o susțin și să vorbesc cu ea despre credință și viață și orice altceva, pentru că este soția mea”, a spus Vance.

